A.P.P.: Ministerul justiției vrea să transforme CCR și instanțele naționale, în anexe ale instanțelor europene

mariana-varga-va-fi-vicepresedinte-app-roma
Alianța pentru Patrie consideră că puterea politică de azi, prin modificarea Legilor Justiției, vrea să transforme CCR și alte instanțe naționale în anexe ale celor europene.
"A.P.P. continuă lupta pentru restabilirea ordinii de drept în România și va sesiza Curtea Constituționlă a României pentru declanșarea controlului de constituționalitate pe Legile justiției, înainte de promulgare, potrivit art. 146 lit. a teza întâi din Constituție.
A.P.P. va sesiza și Avocatului Poporului, pentru constatarea încălcării drepturilor și libertățile cetățenești prin aceste legi!!!" - se spune în comunicatul remis presei.
Astăzi, 14 septembrie 2022, în Parlamentul României, se întrunește Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și Senatului României, pentru examinarea inițiativelor legislative în domeniul justiției, înființată prin Hotărârea Parlamentului României nr.22/1.09.2022.
La această Comisie parlamentară, participă din partea partidului, domnul Francisc Tobă - Deputat APP și doamna Mariana Vârgă - fost judecător, ambii Vicepreședinți A.P.P., care vor susține în cadrul dezbaterilor parlamentare, propriile modificări și amendamente la Pachetului Legilor Justiției-Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistratului, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin aceste modificări legislative, Ministerul justiției vrea să transforme CCR și instanțele naționale, în anexe ale instanțelor europene. În privința Legilor justiției, sistemul judiciar cunoaște un regres, independența sa fiind grav afectată.
Afirmăm cu tărie că MCV, GRECO; Comisia de la Veneția, nu reprezintă altceva decât instrumente internaționale de șantaj la adresa României și care au caracter de recomandare, nefiind obligatorii.
În acest sens, Partidul APP a depus o serie de amendamente la legile justiției ( aproximativ 40), esențiale pentru sistemul judiciar și cetățenesc.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











