Dacă merg singure în alegeri, Pro România și ALDE nu intră în viitorul Parlament

Vot 2020 | Cum îşi pot exprima dreptul bolnavii de COVID sau persoanele aflate în carantină
La alegerile de duminică, potrivit datelor parțiale ale BEC, cele mai multe voturi le-au obținut liberalii, peste 2,3 milioane, iar în alianțe, PNL a obținut peste 2,6 milioane de voturi. PNL este urmat de PSD și de Alianța USR-PLUS. De remarcat că ALDE și Pro România nu ar intra în viitorul Parlament. Pentru a avea success au nevoie să adune 5% din voturile românilor. PSD a adunat în alianțe cu aceste două partide 10% în plus. Votul politic pentru Consiliile Județene este un barometru pentru viitoarele alegeri parlamentare. După cum arată numărătoarea parțială, partidul Pro România, ALDE și PPUSL nu intră în viitorul Parlament. După voturile exprimate la locale, PNL a obținut un procent de aproape 34% pentru PNL (inclusiv voturile obținute în alianțe cu USR-PLUS) și de 31,2% pentru PSD, care de asemenea a avut 11 alianțe. Alianța USR PLUS a obținut la locale, separat de voturile obținute în alianțe cu PNL, aproape 9%. Cum s-au împărțit voturile la șefia CJ (vot politic) PNL - 2.334.039 (29,78%) TOTAL: PNL cu tot cu alianțe (au avut 5 aliante) - 2.662.954 (33,98%) PSD - 1.815.082 (23,16%) TOTAL: PSD cu tot cu alianțe (au avut 11 alianțe) - 2.445.352 (31.2%) Alianța USR PLUS: 696.478 (8.89%) PMP: 473.637 (6,04%) UDMR: 381.558 (4,87%) Pro România: 366.861 (4,68%) ALDE: 228.240 (2.91%) Votul pentru Consiliul General al Municipiului București (vot politic) Doar 4 partide au intrat în Consiliul General al Municipiului București. Restul partidelor nu au făcut pragul electoral necesar. PSD: 210.195 (32.39%) Alianța USR-PLUS: 174.901 (26,95%) PNL: 125.351 (19,31%) PMP: 50.703 (7,81%).
Citește și:
- 17:37 - CNAIR câștigă în instanță conflictul cu Ministerul Transporturilor. Curtea de Apel București a suspendat ordinul lui Miruță privind transferul proiectelor de infrastructură
- 16:23 - Alexandru Nazare a plecat de la DNA, după ce a fost audiat în dosarul vaccinurilor. Ministrul Finanțelor are calitatea de martor
- 15:24 - Marius Budăi, după acuzațiile lansate de Bolojan: „Este doar frustrarea unui om”
- 14:26 - Președinții Tribunalelor din țară acuză o „demonizare” a magistraților și critică dur noua lege a salarizării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














