Proiectul PSD de inițiere a unei legi care să prevadă scutirea jurnaliștilor de plata impozitului pe venit a fost abandonat chiar de social-democrați. Senatorii PSD au fost de acord cu observațiile venite din partea Administrației Prezidențiale și s-au arătat dispuși să renunțe la acest proiect, contestat chiar de către unii jurnaliști. 

Comisia de buget din Senat s-a întrunit în cursul zilei de miercuri și a votat în unanimitate cererea de reexaminare a legii, așa cum a cerut-o președintele Klaus Iohannis.

Trebuie spus că PSD este majoritar în Comisia de buget-finanțe din Senat, având șapte reprezentanți, PNL doi, iar USR și UDMR câte unul. Însuși inițiatorul legii, deputatul PSD, Valeriu Steriu a dat o declarație postului Europa Liberă, în care a explicat de ce el și partidul său și-au schimbat poziția, deși și acum „mass media din România se află într-o situație economică foarte dificilă”, motiv care a stat la baza acestei legi, trecută prin Parlament în primă fază.

„Nu mă miră votul din Senat, mi se pare normal ca în aceste moment să ne uităm cu mare atenție la buget. A fost o perioadă când un buget al statului permitea acest aspect, lucrurile sunt total diferite astăzi”, a declarat Valeriu Steriu.

Raportul întocmit de Comisia de Buget va intra la vot final în plenul Senatului, iar după aceea cererea de reexaminare va ajunge și la Camera Deputaților.

Articolul precedentPrincipiul lui PETER
Articolul următorAvertisment pentru PNL: Nu puteți voi sa mințiți cât putem noi sa facem pentru romani!