Președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a contactat pe Frans Timmermans, pentru a rezolva situația minerilor din Valea Jiului. Liderul social democrat a arătat că în calitate de vicepremier a convenit împreună Mihai Tudose, premierul la acea dată, și cu ajutorul comisarului european, Corina Crețu, un plan de finanțare pentru Valea Jiului de circa 4 miliarde de euro, de reconversie profesională și investiții locale. Fondul special este la dispoziția României și este gestionat de Frans Timmermans în calitate de vicepreședinte al Comisiei executive a Comisiei Europene. “Indolență criminală”, “rea intenție” “și” ură față de mineri” sunt acuzele la adresa miniștrilor din Cabinetul Cîțu. E vorba de 20 de milioane, salarii neplătite din martie și cuvenite minerilor, ajunși să nu mai aibă bani de mâncare și pe care premierul Florin Cîțu poate oricând să-i plătească din fondul de rezervă. Potrivit lui Marcel Ciolacu, anterior, din același fond, s-au alocat 2 miliarde de lei pentru administrațiile liberale. Este instigare, este invrăjbire între categoriile sociale, spune Marcel Ciolacu, potrivit căruia Executivul nu vrea să rezolve tensiunile sociale din Valea Jiului. Este vorba de o zona care nu prezintă interes politic, nu are priză liberală și de aici indiferență Guvernului Cîțu.Cu alte cuvinte, președintele PSD acuză discriminarea pe criterii politice din partea Guvernului Cîțu.
Sursa: Realitatea Din PSD