În România, peste 1.000.000 de copii se află în risc de sărăcie și excluziune socială și nu au beneficiat de educație de calitate în timpul pandemiei, iar 45.000 dintre ei abandonează anual școala, în timp ce șase nou-născuți dintr-o mie mor înainte de a împlini un an. Cu toate acestea, situația dramatică menționată nu constituie preocuparea fundamentală a partidelor care așteaptă voturi la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
În viziunea Salvați Copiii, unul din criteriile esențiale ale opțiunii politice exprimate prin vot ar trebui să fie modul în care partidele își elaborează obiectivele cu privire la respectarea drepturilor copilului, capacitatea lor de a înțelege problemele cu care se confruntă copiii și părinții și voința politică de a formula soluții pentru asigurarea accesului echitabil la servicii de calitate în educație, sănătate și protecție socială.
„Cei care doresc să devină parlamentari trebuie să facă dovada interesului lor pentru copii, pentru educația, sănătatea și siguranța lor. Reamintim candidaților la aceste alegeri că cel mai important act normativ, Constituția României, îi obligă să asigure copiilor un regim special de protecție și asistență în realizarea drepturilor lor. Acesta ar trebui să fie principalul criteriul de integritate morală și de eficiență al activității lor politice.” Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv – Salvați Copiii România.
Salvați Copiii a analizat programele politice a șase partide cotate cu șanse de a obține mandate în Parlamentul României și iată ce au descoperit:
Niciun program nu a fost elaborat prin consultarea copiilor și nu integrează, într-un capitol separat, măsurile destinate copiilor, lipsește preocuparea pentru inițierea procesului de stabilire a unui buget al copilului separat de cel al adulților, pentru a evidenția investițiile și natura cheltuielilor și pentru a încuraja procesul de transparență.
Pe scurt, iată o parte dintre concluziile la care a ajuns organizația:
Partidul Național Liberal
Nu conține măsuri de evaluare a sistemului educațional și de sănătate pentru a asigura investițiile necesare din perspectiva drepturilor copilului.
Deși sunt prevăzute construirea de spitale județene (25) și orășenești (110), programul nu-și propune modernizarea maternităților și nu precizează câte dintre aceste spitale sunt pediatrice sau vor avea secții de pediatrie.
Alianța USR PLUS
Asigurarea dreptului la participare al copiilor în procesele decizionale care-i privesc în mod direct nu constituie un obiectiv politic, lipsind măsurile de extindere a reprezentării lor în consiliile de administrație ale școlilor și a participării lor în evaluarea cadrelor didactice, consultarea sistematică a copiilor de către autoritățile centrale și locale și susținerea formelor de reprezentare civică a copiilor și elevilor.
Lipsește preocuparea pentru un buget al copilului, obiectiv al multor state europene de a asigura monitorizarea și evaluarea tuturor investițiilor destinate copilului și separarea acestora de resursele financiare pentru adulți.
Partidul Social Democrat
În domeniul educației, măsurile generale nu urmăresc creșterea alocării bugetare la 6% din PIB (conform Legii educației naționale) și nu sunt însoțite de obiective specifice, termene de realizare ori previziuni cu privire la rezultatele ori impactul lor asupra educației copiilor.
Pro România
Programul conține, cu puține excepții, obiective generale, al căror impact e greu de măsurat și nu se raportează specific la problemele actuale din educație și sănătate.
Asigurarea dreptului la participare al copiilor în procesele decizionale care-i privesc în mod direct nu constituie un obiectiv politic.
Partidul Mișcarea Populară
Necunoașterea cauzelor sociale, economice și financiare ale lipsei calității și echității în educația preuniversitară, care, în viziunea PMP, s-ar explica prin tolerarea copiatului, chiulului și indisciplinei în școli.
Nu există măsuri pentru îngrijirea gravidei, mamei și nou-născutului și nici pentru îngrijirea și educația timpurie a copiilor, educația preșcolară și ciclul primar.
Uniunea Democrată Maghiară din România
Programul politic nu integrează, într-un capitol separat, problematica drepturilor copilului, nu este rezultatul unor consultări cu copiii, iar asigurarea dreptului la participare al copiilor în procesele decizionale care-i privesc în mod direct nu constituie un obiectiv politic.
Nu include creșterea investițiilor în domeniul sănătății și educației pentru copii și nici refacerea sistemului de medicină școlară.
Sursa: Realitatea Din PSD