După ce Traian Băsescu a acuzat că trei miniştri ai muncii „şi-au bătut joc de pensionari”, Olguţa Vasilescu îl acuză pe fostul preşedinte că are un tupeu nemărginit. Îi cere să renunțe la „retorica de mardeiaș de port”.

„Tupeu de Băsescu! Minte că ultimii trei ministri ai Muncii i-au “furat pe pensionari” prin neacordarea creşterii cu rata inflaţiei a pensiei, de la 1 ianuarie. Aşa cum puteţi observa şi din cifrele de mai jos, în 2017, anul în care am venit noi la guvernare, punctul de pensie a crescut DE DOUĂ ORI: cu 5,25 la sută de la 1 ianuarie, pentru a acoperi rata inflaţiei şi 50 % din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, până la valoarea de 917,5 lei, şi cu 9 % în luna iulie, până la valoarea de 1.000 de lei, care să acopere majorarea ÎN AVANS cu 6 luni pentru 2018. Aşadar, din 2018 până în prezent, creşterile la pensii au fost ÎN AVANS cu 6 luni, ceea ce a însemnat mai mulţi bani în buzunarul pensionarilor, mai devreme! Nu toţi sunt ca tine, preocupaţi doar de tăieri, Băsescule! Şi mai renunţă la retorica de mardeiaş de port, cu ameninţări de genul: “i-aş călca pe toţi în picioare”, că tu abia mai poţi merge pe unde te uiţi!”, scrie Olguța Vasilescu.

Articolul precedentCodrin Ştefănescu: Avem dictatură!
Articolul următorDeputatul PSD Cristina Dinu: Orban refuză să prezinte românilor raportul despre pandemie