Neutralitatea lui Ilie Bolojan a fost apreciată drept un gest de responsabilitate politică de către consultantul politic, Miron Mitrea. Emisiunea Culisele Puterii l-a nominalizat pe Ilie Bolojan drept premiantul săptămânii. Este singura poziționare corectă în raport cu un premier care și-a dinamitat propriul guvern aruncându-se în lupta internă din PNL.
Punctul de pornire al analizei este reforma promisă de grupul care îl susține pe Florin Cîțu și se auto-intitulează reformist. “Pentru medicii veterinari reforma la animale înseamnă trimiterea la abator. Părerea mea este ca cei din PDL ii reformează pe cei din PNL. Probabil nu vor să – i trimită la abator, doar să-i scoată din viața politică. În momentul în care Florin Cîțu și-a anunțat candidatura cu 4 luni înainte de alegeri a aruncat PNL în aer. Astăzi despre PNL nu aflam decât cine pe cine susține și cine cu cine se luptă. Nu mai știm altceva. Dar este principalul partid de guvernământ. (…) Necazul este că România arată ca un vapor pe care toată lumea s-a luat la bătaie, căpitan, ofiteri, echipajul, pasagerii. Nu se mai uită nimeni încotro se îndreaptă nava. Ne bazăm pe cealaltă parte, USRPLUS? Nu, și acolo este la fel. Barna s-a luat la bătaie cu Cioloș. Și acolo este război”, a descris Miron Mitrea tabloul politic la zi.
În alta ordine de idei, consultantul politic a atras atenția că președintele Consiliului Județean Bihor a criticat în termeni eleganți cum banii de la guvern se duc la Cluj, în vreme ce Bihorul nu este deloc susținut. Consultantul politic ii răspunde dur lui Rareș Bogdan care susține că Ilie Bolojan va fi “cireașa de pe tort și îl va susține pe Florin Cîțu la final”: “lăsați-i în pace pe cei care nu vor să se bage în troaca asta, care nu vor să se facă de râs! Nu aveți răbdare și transformați țara în câmpul de luptă dintre doi politicieni. Iar această campanie a fost provocată chiar de cel care este premier. Este de noaptea mintii!”
Miron Mitrea crede că istoria se va repeta și după ce PDL lui Traian Basescu a îngropat PNTCD, acum, aceeași grupare politică îngroapă al doilea partid istoric, PNL.
Sursa: Realitatea Din PSD