Miron Mitrea a vorbit, duminică seara, în emisiunea Culisele puterii, de la Realitatea PLUS, despre situația actuală generată de pandemia de coronavirus, mai exact despre numărul uriaș de decese înregistrate de țara noastră, fapt ce ne-a adus zilele acestea pe primele poziții în lume privind rata deceselor. Mitrea a arătat, în context, de ce s-a ajuns la o astfel de situație.

“Am ajuns aici fără grijă. Există două curente: vaccinisti și antivaccinisti. Amandouă sunt la fel de intransigente ca și politicienii noștri. Dacă ne uităm pe grafic, vom constată că printre țările cu număr mare de decese se află cele care au rată mică de vacinare. Noi nu doar că am ratat programul de vaccinare, ci nici nu ne-am pregătit. Bulgarii, și ei au ratat programul de vaccinare, dar nu au ratat pregătirea pentru valul 4. Vaccinul nu este o soluție minune (…). Este doar soluția care ne scapă de pandemie, dar nu azi, ci într-un anumit ritm.

Există trei tipuri de vaccinuri: care te protejează pe tot timpul vieții, care te protejează pentru 10-20 de ani, și altele cum e și cel anti-Covid, care te protejează pentru o perioada scurtă de timp. Așa sunt cele împotriva virusurilor, pentru că ele se schimbă zilnic. Din acest motiv antivacciniștii își apără poziția. Guvernul ar trebui să explice cum trebuie: există decese în rândul vaccinaților (…). Nu doar că a ratat această explicație, dar a ratat și pregătirea. (…) Toți au fost preocupați să ia scaunul lui Orban și să i-l dea lui Cîțu. Nu s-au ocupat de nimic”, a afirmat Mitrea, la Realitatea PLUS.

Articolul precedentCINE GHICEȘTE LA”ALBA NEAGRA”?
Articolul următorMiron Mitrea: Vasile Dâncu a încercat fără succes să îl împingă pe Marcel Ciolacu dreot carne de tun pentru Klaus Iohannis