Florin Cîțu are serioase motive de supărare. Miron Mitrea a explicat în cadrul emisiunii Culisele Puterii motivele frustrărilor și pesimismului președintelui PNL și culorile sumbre în care vorbește Florin Cîțu despre guvernare. “Încearcă să se facă având treabă cu Guvernul”, a pus punctul pe I consultantul politic, convins că auditul dispus de actualul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, dar și sesizarea de neconstituționalitate a alegerii lui Florin Cîțu în fruntea Senatului sunt motive de nemulțumire și de pesimism pentru președintele PNL. Decizia 601/14.11.2005 a Curții Constituționale, în legătură cu. tentativele de schimbare de la conducerea celor două Camere alle Parlamentului a lui Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu, ii dau dreptate Ancăi Dragu, fost președinte al Senatului. Inițiativa schimbării președintelui unei Camere Parlamentare trebuie să vină de la grupul care l-a propus și nu poate fi înlocuit decât cu un parlamentar propus de același grup. Apoi, Florin Cîțu “știe bine” ce echipe s-au format și unde caută destinația banilor împrumutați de România.
Dar consultantul politic a arătat că Florin Cîțu nu este singurul liberal nefericit de investirea Guvernului Ciucă și a făcut referire la Raluca Turcan și Alina Gorghiu, vectori politici importanți în promovarea actualului președinte al PNL, ambele ieșite în pierdere după alegerea lui Florin Cîțu. Raluca Turcan a pierdut funcția de ministru al Muncii, iar Alina Gorghiu și-a văzut soțul, Lucian Isar, demis de Nicolae Ciucă din funcția de consilier de stat, din care “aproape conducea Guvernul”.
“Clasa întâi, ăsta e nivelul”, așa a comentat Miron Mitrea atacul Ralucăi Turcan la Florin Cîțu după ce a rămas pe din-afară, dar mai ales anunțul președintelui PNL că o va sancționa pe Raluca Turcan, gest care denotă “multă micime și ca bărbat și ca politician” din partea lui. “Este drumul către desființarea, dispariția PNL!”, a avertizat Miron Mitrea la Realitatea Plus.
Sursa: Realitatea Din PSD