Dan Ciocan, unul dintre cei cinci parlamentari PSD care au lipsit, luni, de la votarea moțiunii de cenzură, este propus pentru a fi exclus din partid. Decizia a fost luată luni seara de Biroul Permanent al Organizaţiei Muncipale a PSD Caracal și va trebui validată de Biroul Permanent Judeţean, se scrie într-un comunicat de presă al PSD Olt.
“Biroul permanent al organizaţiei municipale PSD Caracal s-a întrunit astăzi, 31 august 2020, în şedinţă statutară şi a decis cu unanimitate de voturi, dintre cei prezenţi, excluderea din partid a lui Dan Ciocan, membru în cadrul organizaţiei”, se mai spune în textul comunicatului.
PSD nu a putut întruni, luni, cvorumul necesar pentru votarea moțiunii de cenzură. De la PSD au lipsit cinci parlamentari: Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Pațurcă. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat excluderea din partid a „îmbolnăviților”.
Dan Ciocan a fost președinte al filialei PSD Caracal.Împreună cu fratele său controla cam tot ce mişcă în oraş, potrivit surselor media.
Este deputat PSD încă din 2012. Provine din localitatea Rotunda de lângă Caracal. Pe vremea lui Ceaușescu a fost milițian, chiar șef de post la Izbiceni.
Potrivit CV-ului de pe pagina de internet a Camerei Deputaților, Ciocan și-a luat bacalaureatul la Grupul școlar de arte și meserii din Craiova în 2010, deși este născut în 1960, deci la 50 de ani. Imediat, a urmat și cursurile Facultății de Agronomie din Craiova și, în 2016, a devenit inginer agronom.