Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, anunţă că astăzi, 16 iulie 2020, a semnat Certificatul de Urbanism pentru porțiunea autostrăzii A7 Buzău-Focșani, în vederea autorizării executării lucrărilor de construcții.
“Întotdeauna când am făcut o promisiune, am depus toate eforturile pentru a o respecta mai devreme sau mai târziu, mai ales când nu au depins exclusiv de mine. Am investit timp, energie și pasiune pentru ca Vrancea să prospere, ori acest lucru este ombilical legat de o infrastructură foarte bună. Este știut de absolut toată lumea că reabilitarea, modernizarea drumurilor ce tranzitează județul Vrancea au reprezentat prioritatea mandatului meu de președinte al CJ Vrancea,” anunţă cu mândrie Marian Oprişan.
În acest an, 2020, se vor încheia toate schițele, planurile și documentele tehnice pentru realizarea Autostrăzii Ploiești-Pașcani.
Din nefericire, însă, Guvernul PNL nu a asigurat finanțarea începerii lucrărilor acestei autostrăzi, chiar dacă documentația va fi finalizată la acest final de an, construirea drumului de mare viteză trebuind să aștepte exercițiul financiar POR 2021-2027, pentru a fi plătite lucrările de execuție efective.