Profesorul Dinu Antonescu, cel care a operat zeci de ani la Spitalul Foișor, consideră că acțiunea intreprinsă de autorități, cu scoaterea pacienților noaptea din unitatea medicală, drept o rușine și o palmă dată sistemului medical.
“De ce a fost nevoie ca evacuarea pacienților internați în Spitalul Foișor, din care unii recent operați, să se facă în toiul nopții în condiții total necorespunzătoare si dăunătoate, atât fizic cât si psihic pentru orice bolnav ?” se întreabă Prof. Dr. Dinu M. Antonescu, membru al Academiei de Ştiințe Medicale, fost chirurg de elită al respectivului spital, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului sănătății.
Domnul Ministru nu este medic, dar uman vorbind s-a pus în situația unui asemenea pacient operat și evacuat în aceeași noapte? Tot retoric, s-a mai întrebat domnia sa.
Prestigiosul profesor este de părere, în scrisoare adresată, că ministrul sănătății ar trebui să fie medic, “ca să nu mai trateze oamenii bolnavi ca pe niște dosare care pot fi mutate oricând dintr-o parte în alta”.
“Argumentul că Directorul Spitalului Foișor este de vină pentru că s-a opus evacuarii nu este valid. S-a opus cu drept cuvânt pentru niște bolnavi operați în aceeași zi. În plus este singurul spital modern de ortopedie și traumatologie, cu toate circuitele necesare, construit prin perseverența actualului director care a urmărit și a îndrumat cum se așează fiecare cărămidă”, a sărit celebrul chirurg în apărarea celor loviți “noaptea ca hoții.”
“Câte spitale moderne au construit multiplii miniștrii ai sănătății în ultimii 30 de ani? Şi dacă de o săptămână este cunoscută lipsa de locuri din unitățile COVID, de ce s-a lasat totul pe o singură zi?” mai pune o întrebare retorică, “andrisantului” cunoscut.
Profesorul Antonescu se arată siderat față de gestul autorităților de a scoate noaptea bolnavii din spital, în condițiile în care se știa de o săptămână că nu mai sunt locuri în unitățile medicale din București, cifra celor infectați sărind de o mie. Știind că domnul Arafat e medic, se arată suprins de reacție.
“Transformarea Spitalului Foișor în Unitate COVID și mai ales modul în care ea a fost efectuată este o rușine și o palmă adusă întregii asistențe medicale din România”, conchide domnia sa.