Jurnalistul Mihai Gâdea a făcut astăzi o dezvăluire revoltătoare după declarațiile de presă susținute de Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății. Conform jurnalistului, primarul general al Municipiului București Nicușor Dan l-a sunat vineri pe managerul spitalului Foișor, pe profesorul Stoica, și  „a țipat, a urlat și l-a amenințat”.

Prof. Dr. Cristian Ioan Stoica, managerul de la Foișor, este în funcție de mai bine de două decenii, iar reușitele cât și dezvoltarea acestui spital i sunt datorate – susțin cadrele medicale ale spitalului și cei de la ASSMB, în a cărui gestiune se află unitatea medicală. 

Dezvăluirea a fost făcută după ce Vlad Voiculescu a anunțat declarații de presă la Ministerul Sănătății, însă a interzis prezența jurnaliștilor în sala. Acesta a spus ce a avut de spus doar în fața unor microfoane, iar jurnaliștii au așteptat afară, în stradă. 

În tandem cu declarațiile lui Voiculescu a avut o intervenție publică și premierul Florin Cîțu, care a spus răspicat că așteaptă demisii de onoare în urma incidentului de la Foișor.

Reamintim că peste 60 de pacienți proaspăt operați au fost scoși din spital în miezul nopții și trimiși acasă. 

Partidele au avut și ele reacții susținând că demisia așteptată de Cîțu este indubitabil cea a lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății. 

Cei de la PNL anunță că luni, în ședința PNL, vor cere demisia lui Vlad Voiculescu.

 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentRomânia, sărăcită de importul de măști. Producătorii români, interziși de Cîțu și Voiculescu
Articolul următorMarele ortoped Dinu Antonescu consideră “acțiunea Foișor” o rușine