Marcel Ciolacu a vorbit la Digi Tv despre echipa pe care o propune la conducerea PSD, dar fără a face nominalizări spectaculoase. El consideră că dezbaterile fără jigniri din interiorul partidului sunt normale. 

Liderul interimar a vorbit despre existenţa unora care nu ar mai avea loc în PSD, din nou, fără a pronunţa nume, chiar dacă reporterul a insistat, pronunţând numele lui Codrin Ştefănescu, Eugen Teodorovici, Ion Arsene. 

„Nu sunt genul de politican care își clădeşte cariera pe cadavrele altora. Eu nu reneg trecutul și nici nu voi spune că nu îl recunosc. Am și spus mai devreme că există anumite persoane pe care eu nu le mai văd în acest moment în linia întâi, în linia a doua, chiar și în linia a treia a Partidului Social Democrat”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat cine nu va mai face parte din conducerea PSD, Ciolacu a răspuns: „O să fie suficient să vedeți echipa cu care o să mă prezint la concurs ca să vă dați seama la cine mă refer sau la cine nu mă refer”. 

În afara lui Paul Stănescu, Ciolacu nu a dat niciun nume despre membrii echipei sale de conducere. A reiterat prietenia sa cu Sorin Grindeanu, dar nu l-a angajat în niciun fel, oferind reporterului numărul său de telefon.

El a negat că ar fi făcut „blat” cu președintele Klaus Iohannis.

„Nu cred că președintele Iohannis a făcut vreodată vreun atac mai virulent asupra unui lider politic, nici măcar asupra lui Liviu Dragnea, ca acea acuză rușinoasă și mincinoasă că eu aș fi vândut Ardealul. Consider în continuare că linia roșie a declarațiilor politice a fost încălcată de către președinte atunci”, a spus el.

Întrebat dacă există un motiv să nu candideze la conducerea PSD, Ciolacu a răspuns: „Nu. Mă simt foarte bine, sănătos. Adică dacă sunt amenințat? Nu este cazul”.

Articolul precedentPSD a cerut redeschiderea spitalelor pentru pacienții non-COVID
Articolul următorLegea Şerban Nicolae: “stop vânzărilor activelor statului” a trecut de Camera Deputaţilor