Cea mai mare provocare pentru PSD sunt alegerile prezidențiale. Liderul social democrat, Marcel Ciolacu, consideră esențială câștigarea de către partidul său a următoarelor prezidențiale, indiferent de costurile personale pe care le implică victoria. Prezent la Conferința PSD Bistrița Năsăud, la  care președintele CJ Bistrița Năsăud, Radu Moldovan, a fost ales pentru al treilea mandat, Marcel Ciolacu a explicat de ce e important ca viitorul prezidențiabil să fie ales de partid și nu de un grup restrâns de decizie. Ar putea fi o personalitate din PSD sau din afara PSD, important este ca victoria să fie a PSD. Cel mai mare partid din România a luat decizii pentru oameni, s-a îngrijit de persoanele vârstnice și de persoanele vulnerabile,  a alocat fonduri mai mari pentru economie, decât pentru suportul social, a arătat Marcel Ciolacu de ce PSD este îndreptățit să vrea mai multă putere în stat pentru a-și aplica programele. 
Realegerea președintelui PSD Bistrița Năsăud, Radu Moldovan, a avut parte de o prezență de la centru considerabilă. Alături de Marcel Ciolacu a fost și secretarul general al PSD, Paul Stănescu, dar și vicepreședintele PSD, Alexandru Rafila. PSD Bistrița Năsăud este recunoscută astfel ca cea mai importanta organizație din Transilvania, iar Marcel Ciolacu a arătat că viitorul ii va aduce poziții importante la centru și responsabilități naționale pentru liderul său vechi și nou, Radu Moldovan.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentDâmbovița lui Corneliu Ștefan privește Ploieștii de la înălțimea Sfinxului
Articolul următorMarcel Ciolacu: deciziile importante le voi lua cu colegii de partid, nu în afara partidului