Candidatul Partidului Social Democrat la președinția Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, a obținut o victorie clară la alegerile locale parțiale, acumulând 52,11% din voturi, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea a 98,35% din secțiile de votare din județ.

Rezultatul îl plasează pe Marcel Ciolacu detașat pe prima poziție, confirmând sprijinul solid de care se bucură PSD în județ. 

”Votul pe care l-au dat, astăzi, buzoienii reprezintă pentru mine atât o mare onoare, cât și o uriașă responsabilitate.

Îi asigur pe toți locuitorii județului că înțeleg cele doua mesaje transmise azi de buzoieni.
Cei care au ieșit la vot, pe frig și ploaie, au dat un semnal clar pentru dezvoltarea Buzăului. Îi asigur că voi trece rapid la treabă și, împreună cu primarul Constantin Toma, cu primarii comunelor din județ și specialiștii Consiliului Județean, demarăm toate proiectele importante pe care ni le-am propus.
Cei care nu au ieșit la vot au transmis și ei un mesaj important. Că sunt sătui de scandal politic și de promisiuni deșarte. Că așteaptă rezultate concrete. Le spun simplu că mandatul meu este pentru drumurile care se fac (precum Autostrada Moldovei), nu pentru vorbele care se uită. Fiindcă Buzăul merge mai departe prin fapte, nu prin lozinci!
Le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru efortul din această campanie. Și le spun că tot ce este mai important abia de acum urmează – să demonstrăm tuturor buzoienilor că putem construi împreună un viitor mai bun.” a spus Marcel Ciolacu.

Pe locul al doilea s-a clasat candidatul Alianței pentru Unirea Românilor, Ștefan Avramescu, care a obținut 27,19% din voturi. 

Poziția a treia a fost ocupată de Mihai Răzvan Moraru, candidatul alianței PNL–USR, cu un procent de 10,9%

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentAnca Alexandrescu: „Dedic acest rezultat foarte bun tatălui meu.” George Simion: „Scorul foarte bun din București i se datorează Ancăi Alexandrescu”