Ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, a vorbit, miercuri seara, în cadrul emisiunii Legiile Puterii, de la Realitatea PLUS, despre situația complicată prin care trecem ca urmare a conflictului din Ucraina, subliniind că vorbim despre “o criză umanitară cu efecte economice” și că abia acum decontăm nota de plată a pandemiei de coronavirus. Ministrul a precizat, de asemenea, că economia a fost “o dezamăgire în trimestrul 4”, însă s-a arătat optimist spunând că aceasta va crește anul acesta. Potrivit lui Câciu, creșterea va veni din construcții și agricultură.
Suntem la un moment în care notă de plata a pendemiei începe să fie decontată. (…) Suntem într-o zona în care există un decont din trecut care trebuie plătit de către stat.
Ar fi fost mult mai ușor pentru orice guvern dacă acest conflict (din Ucraina – n.r.) nu ar fi existat. Nu doar pentru România, pentru întrega Europă. Dincolo de cheltuielile pe care trebuie să le faci pentru susținerea valului de refugiați, sunt efecte în lanț care te pun în situația să îți adaptezi întrega politică economică la noile realități.
Dincolo de energie – și acum se recunoaște cât de dependentă era Europa de anumite surse de energie și că în timpul în care putea să-și creeze o zonă de confort, nu a făcut-o – sunt și zona de aprovizionare pe combustibil și pe alimente. Jucătorii din acest conflict erau furnizori importanți de cereale. O lipsă a stocului respectiv într-o piață, fie europeană, fie modială, se duce în prețuri”.
Sursa: Realitatea Financiara