Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, le-a transmis astăzi medicilor de familie că problemele lor pot fi soluționate de ministerul de Finanțe sau de CNAS, nicidecum de ministerul pe care îl conduce.
„Să participe cu bună credință la negocierile cu CNAS”, îi îndrumă ministrul PSD al Sănătății pe medicii de familie. Astfel, deși a avut tot timpul din lume în actualul său mandat să rezolve problemele acute din sistemul sanitar despre care a primit semnale de alarmă tot anul trecut, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, face ce știe cel mai bine, pasează responsabilitatea.
De data aceasta, la CNAS este chiar fostul său consilier, Cristian Georgică Celea, general în rezervă, fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate în perioada 2003-2005, numit de guvernul Adrian Năstase.
Răspunsul ministrului Rafila vine pe fondul unor proteste care iau amploare în rândul medicilor. Deja medicii din ambulatoriu au ieșit în fața spitalelor pentru a își striga nemulțumirile, iar medicii de familie se pregătesc să facă același lucru.