După ieșirea președintelui Klaus Iohannis cu declarația că nu va demara consultări, până ce partidele nu vor compune o majorotate stabilă, Kelemen Hunor a plusat. El vede viitorul cu o coaliție mai mare pentru schimbarea Constituției și regionalizarea de care UDMR s-ar fi legat cu lanțuri.
„Este o abordare corectă, după două încercări eşuate, să aştepte preşedintele până partidele găsesc o formulă de coaliţie. Deci, din acest punct de vedere este absolut de înţeles că merge pe această variantă preşedintele Iohannis, fiindcă atât cu Cioloş, cât şi cu Ciucă n-a reuşit să treacă guvernul prin Parlament.
Dar pentru o majoritate, sigur că, în condiţiile de astăzi, e nevoie de un răgaz, e nevoie de un pic de timp, fiindcă indiferent pe care dintre cele două variante posibile le pui pe masă, există o neîncredere între parteneri, există adversităţi, există o «istorie recentă» şi, bineînţeles, trebuie să cauţi ceva comun, un deziderat mai consistent, pe termen lung, ca să poţi să depăşeşti trecutul apropiat. Şi este adevărat acest lucru şi pentru relaţia PNL – USR, şi pentru relaţia PSD – PNL.
Deci, un program de guvernare, un deziderat mai consistent, poate faci o majoritate peste două treimi, înseamnă că trebuie să faci şi o revizuire a Constituţiei, trebuie să faci nişte reforme constituţionale şi trebuie să vezi cum poţi să asiguri o continuitate chiar pe termen lung”, a explicat Kelemen Hunor.
Potrivit preşedintelui UDMR, ar trebui să se adopte un program clar de colaborare guvernamentală și parlamentară, pentru a nu se ajunge din nou într-o situație de criză și să se caute premierul la rubrica de “mică publicitate”.
„Trebuie să treci peste neîncrederea asta doar prin proceduri clare. Deci, dacă aşteptăm o majoritate clară, şi e bine să avem o majoritate clară, atunci e nevoie de ceva timp, nu spun că e nevoie de luni, dar două – trei săptămâni sunt necesare, că trebuie detaliate, trebuie armonizate poziţiile partidelor care vor intra într-o coaliţie de guvernare.
Plus rămâne persoana premierului, nu este un lucru de neglijat, fiindcă în momentul în care ai un program de guvernare, ai structura guvernului, ai acţiunile pe termen scurt, mediu şi lung, trebuie să ştii cu cine mergi la drum.
Şi e bine ca viitorul premier să participe la aceste discuţii, că nu poate să primească în braţe un program făcut de partide şi apoi el duce mai departe acel program în funcţia de premier. E bine să fie viitorul premier parte la aceste discuţii. Sigur, dacă ai rezolvat problema majorităţii, a programului de guvernare, proceduri, acţiuni, planul de măsuri rapide pentru a contracara pandemia, pentru a găsi soluţii la problemele societăţii, nu o să te împiedici în persoana premierului – asta este clar.
Dar nu putem să ne «ascundem după deget» şi să spunem că facem noi totul şi apoi căutăm un premier la mica publicitate, hai să vedem cine vine. Aşa nu funcţionează”, a adăugat Kelemen.