Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seară, într-un comunicat de presă, că, dacă nu ar fi intervenit, Senatul ar fi votat proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea Senatului, în calitate de for decizional, referitoare la respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie a Ținutului Secuiesc.

În absența unei intervenții ferme a Președintelui României, care să atragă atenția asupra gravității acestui demers primejdios și toxic pentru stabilitatea democrației românești, Senatul nu ar fi votat astăzi de urgență împotrivă, cu o largă majoritate, proiectul neconstituțional și extrem de periculos, adoptat tacit în Camera Deputaților, cu complicitatea iresponsabilă a PSD.

Președintele României atrage atenția că promovarea unor astfel de propuneri legislative face rău în primul rând comunității maghiare și creează tensiuni artificiale în interiorul societății, care riscă să escaladeze. Astfel de inițiative legislative, care sfidează ordinea constituțională, nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului României!”, se precizează în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Șeful statului a afirmat miercuri dimineață că PSD vrea să dea Ardealul ungurilor, referindu-se la proiectul de lege trecut tacit de Camera Deputaților. 

În final, proiectul adoptat tacit în urmă cu o săptămână a fost respins miercuri de Senat. 

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și președinte interimar al PSD, l-a acuzat pe șeful statului de dezinformare și de un atac grosolan la adresa PSD și a cerut intervenția serviciilor de informații pentru a verifica declarațiile șefului statului.

Articolul precedentAlertă cu bombă la Viena! Președintele Austriei a fost evacuat
Articolul următorLA CALD: Ce cred liderii politici din Mureș, despre “jó napot-ul” lui Iohannis