”Reformele vor fi făcute la timp și vor veni banii din PNRR.” Invitata jurnalistului Cosmin Prelipceanu, ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat asigurări că reforma pensiilor se va încadra în termenele și condițiile pentru accesarea celei de-a 3 tranșe din PNRR.
“Vreau să vă spun că mâine mă voi întâlni cu Banca Mondială, iar joi voi avea o discuţie cu Comisia Europeană şi încercăm foarte atent să păstrăm calendarul de aşa manieră încât să fim gata cu toate la timp. Va trebui să fim gata cu legea pensiilor pentru Cererea de plată III, atât cu pensiile, aşa-numitele pensii de serviciu, cât şi cu pensiile de contributivitate. Suntem pregătiţi în orice scenariu, inclusiv pentru cele de serviciu. Aşteptăm decizia Curţii. Avem trei scenarii posibile: Curtea Constituţională să declare integral constituţională legea, s-o declare parţial neconstituţională sau integral neconstituţională. Şi atunci, indiferent de decizia Curţii la nivelul Ministerului Muncii noi ne-am pregătit”, a declarat Simona Bucura Oprescu pentru Digi24.
În sfârșit, metoda scenariilor a ajuns și în Guvernul României, iar echipa lui Marcel Ciolacu este pregătită și nu așteaptă o soluție favorabila, ci a găsit soluții favorabile în orice eventualitate. Miercuri, Curtea Constituțională a României se va pronunța în privința pensiilor speciale, într-o situație juridica evidentă de conflict de interese. 6 dintre cei 9 judecători CCR beneficiază de pensii speciale, în frunte cu președintele CCR, Marian Enache, care primește 3 pensii speciale, pe lângă salariul aferent funcției ocupate.
Sursa: Realitatea Din PSD