Cu 41% părere bună şi foarte bună şi 53% părere proastă şi foarte proastă, Gabriela Firea în fruntea listei oamenilor politici, în afară de Klaus Iohannis.

Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS arată că românii nu au o părere bună despre preşedinţii PNL şi PSD. În schimb, topul politicienilor despre care românii au o părere bună este condus de Klaus Iohannis şi Gabriela Firea.

Pe primul loc se situează preşedintele Klaus Iohannis cu 44% părere bună şi foarte bună, faţă de 52% părere proastă şi foarte proastă. Pe locul 2 se află Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, cu 41% părere bună şi foarte bună şi 53% părere proastă şi foarte proastă. La o distanţă considerabilă, pe locurile 3 şi 4 se află Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, şi Victor Ponta, preşedinte Pro România.

Ludovic Orban (24% părere bună şi foarte bună) şi Marcel Ciolacu (22%) se află abia pe locurile 7 şi 8, fiind depăşiţi la limită de Traian Băsescu. Liderul PSD are şi o notorietate  mai redusă. Pe locul 9 este Călin Popescu Tăriceanu, cu 22%. În schimb, liderii Alianţei USR-PLUS stau cel mai rău: Dan Barna (21% ), Dacian Cioloş 16%.

Articolul precedentMarcel Ciolacu i-a rezolvat dilema unui deputat PNL: “Suntem opoziție sau suntem putere?”
Articolul următorHAI LA TÂRGUL DIN OBOR?