Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat luni că în două-trei luni se fac primele decontări pentu fertilizarea in vitro.

 

Ministrul Familiei a declarat, luni, la prezentarea măsurilor sociale, că proiectul care vine în ajutorul cuplurilor infertile este deja transmis pe circuitul de avizare şi în două-trei luni vor putea fi plătite primele decontări pentru proceduri de fertilizare in vitro.

Programul de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri economice şi sociale “Sprijin pentru România”, prezentat de liderii coaliției luni seară.

“Extinderea acestui program la nivel naţional – FIV \”O şansă pentru cuplurile infertile\” -, însemnând decontarea preţului întreg pentru procedura de fertilizare in vitro, este un proiect mult aşteptat. A fost dezbătut deja cu societatea civilă, el a funcţionat cu rezultate bune în municipiul Bucureşti, unde s-au născut 556 de copii după 1.000 de astfel de proceduri”, a spus Firea în conferinţa de presă de la Palatul Parlamentului, relatează agerpres.ro.

Gabriela Firea a precizat că acest proiect este deja transmis pe circuitul de avizare şi că va fi realizat de Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii.

„Decontările se vor face în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Suma decontată pentru o procedură este de 4.000 de euro, în lei, la cursul zilei. Condiţiile cred că sunt foarte bune, pentru femei între 25 şi 45 de ani. Până acum se făceau deconturi pentru doamne de până la 40 de ani. S-a eliminat, de asemenea, acea condiţionalitate privind valoarea AMH, o analiză medicală, şi, de asemenea, nu sunt condiţionate procedurile în sensul numărului acestora, bazându-ne doar pe recomandarea medicală. Aşa cum spuneam, acest proiect va intra în foarte scurt timp pe masa Executivului, ne bucurăm de susţinerea liderilor coaliţiei şi de susţinerea domnului prim-ministru. Sunt convinsă că în două-trei luni deja vom putea să realizăm primele decontări”, a explicat Gabriela Firea.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentDiscuții între republicani americani și Marcel Ciolacu
Articolul următorMinistrul Agriculturii la Realitatea Plus. Prin schemele de sprijin urmărim ca cerealele să nu mai plece la export