Prezentând un sondaj realizat de Financial Times, europarlamentarul Mihai Tudose consideră că “locul fruntaș” al României în topul morților de COVID și de alte boli se datorează incompetenței guvernului.

“A apărut un “clasament” trist realizat de Financial Times pe baza datelor oficiale colectate până la data de 6 aprilie 2021. Este vorba despre “mortalitatea în exces”, termen ce include și decesele “colaterale pandemiei”…

Pe românește: cei morți de COVID-19 plus cei ce au murit fiindcă nu au mai fost tratați/refuzați de sistemul de sănătate ca nefiind “urgențe”…

România e pe locul 10. Locul 10 nu este un loc rău dacă este un clasament pozitiv, cu premii, diplome, aplauze…

Dar acesta este un clasament al morții! Asta au reușit PNL-USR-PLUS, Orban, Cîțu, Cioloș, Barna și haoticii și habarniștii lor.

Să ne omoare. Și să capete și “recunoaștere”internațională pe această temă…

Anexez clasamentul…poate Cîțu îl publică și el pe pagina lui în serialul lui: “#români trebuie să știe”, a scris Mihai Tudose pe pagina oficială a PSD.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu anunță o luptă dură
Articolul următorAlexandru Rafila, veste uriașă dpentru români