Doliu uriaș în PSD! Un politician cunoscut a încetat din viață

Doliu uriaș în PSD! Un politician cunoscut a încetat din viață
Lumea politică din România este în doliu. Dumitru (Mitru) Gherman, fost deputat social-democrat și om activ în viața comunității a murit.
Lumea politică din România este în doliu. Dumitru (Mitru) Gherman, fost deputat social-democrat și om activ în viața comunității a murit.
Vestea morții sale a adus tristețe în rândul colegilor, colaboratorilor și al celor care l-au cunoscut de-a lungul anilor.
Cine a fost Dumitru Gherman?
Născut pe 28 decembrie 1954 în comuna Bratca, Gherman și-a început cariera ca tehnician chimist în cadrul Întreprinderii „Sinteza”. Deși a lucrat mulți ani în industrie, nu a renunțat la dorința de a se perfecționa, iar la 54 de ani a absolvit Facultatea de Protecția Mediului, specializându-se în Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice.
Activitatea sa politică a debutat în Oradea, unde a fost consilier local între 1996 și 2000. Ulterior, a continuat implicarea în administrația publică, devenind în 2015 consilier județean în Bihor. În septembrie 2017, după moartea Adelinei Coste, a preluat mandatul de deputat PSD de Bihor, funcție pe care a deținut-o până în decembrie 2020.
Pe parcursul mandatului, a semnat 17 inițiative legislative, promovând proiecte cu accent social. Printre cele mai discutate s-a aflat „Legea recunoștinței între generații”, o propunere care prevedea obligativitatea sprijinirii părinților sau bunicilor aflați în dificultate de către copiii majori, arată observatorulbihorean.ro. Criticile puternice apărute în spațiul public au dus însă la retragerea proiectului.

Dumitru Gherman a mai susținut simplificarea procedurilor de obținere a cetățeniei române pentru românii din diaspora și introducerea unor ghișee dedicate în instituții pentru mame cu copii mici și persoane în vârstă, pentru a ușura accesul acestora la servicii publice.
Deși a activat în Parlament, Gherman nu s-a rupt niciodată de comunitatea din care provenea. A avut birouri parlamentare atât în Bratca, localitatea natală, cât și în Oradea, fiind considerat un om apropiat de oameni și de problemele lor. Era văzut ca un parlamentar echilibrat, cu profil tehnic, implicat și atent la nevoile celor vulnerabili.
Moartea sa lasă în urmă regrete profunde, iar cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om integru, modest și dedicat comunității.
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











