Pandemia de coronavirus a devenit o bună rampă de lansare pentru mulți speculanți, iar politica are și ea profitorii ei. Una dintre actualele probleme – lipsa medicamentului Euthyrox pe piața Românească – scoate la iveală rețele dubioase, construite pe față chiar de un fost ministru al Sănătății. Mai mult, deși se împiedică de lege, ele supraviețuiesc în spațiul public pentru că se folosesc poveștile oamenilor cu copii grav bolnavi.
În urmă cu puțin timp, fostul ministru al Sănătății pe un mandat foarte scurt, Vlad Voiculescu, a anunțat că s-a născut „Rețeaua 2.0” (foto), „Un proiect MagiCamp”, unde are calitatea de voluntar. Acesta a ținut să pluseze pe imaginea lui de ONG-ist și a subliniat că „aceasta nu este o afacere”(foto).
Pentru cei care au deschis calculatoarele mai târziu, vorba vine, internetul prezintă datele din spatele oricărui site, inclusiv proprietarul și adresa de e-mail a persoanei care primește facturile, care gestionează acel domeniu pe world wide web (prescurtare www).
Conform acestor date, site-ul reteaua.ro, care este în curs de transfer spre o firma de IT, a fost achiziționat de Vlad Voiculescu prin firma AZURA Advanced Consulting SRL din Pitești. La achiziția site-ului, proprietar apare această firmă Azur Advanced Consulting, dar datele de contact sunt ale lui Vlad Voiculescu. La acest moment, site-ul este în proces de schimbare a proprietarului – acesta trecând în patrimoniul unei firme de IT care se ocupă cu mentenanță.
Astfel se naște prima întrebare:
Dacă nu e o afacere, de ce e achiziționat/deținut site-ul Rețeaua 2.0 de un SRL și nu prin cele două fundații în care este președinte – MagiCamp și Dăruiește viața?
Ce înseamnă „Rețeaua 2.0”
Rețeaua 2.0 este episodul doi din „Rețeaua citostaticelor” pe care Vlad Voiculescu a încercat să o înființeze în urmă cu câțiva ani, atunci când a existat o criză a acestora pe piață. Acum există „criza Euthyrox”, întoarsă pe toate fețele de către presă.
Și, tocmai pentru că situația bolnavilor care folosesc acest medicament este dramatică, Vlad Voiculescu a creat o nouă rețea de cărăuși de medicamente. Uluitor gest, dacă ne gândim că astfel de practici vin în contradicție cu legile pe care le-a semnat și aplicat pe vremea când era ministrul al Sănătății.
Întreaga „ne-afacere”, deținută de un SRL, se bazează pe disperarea pacienților care nu-și găsesc medicamente. În scenă intră liderul PLUS și își pune oamenii de pretutindeni să caute medicamentul pentru bolnavii de tiroidă. Pacientul va primipastilele fie ca donație, fie contracost – însoțit de bon fiscal.
Pare un Rai, dar de fapt e un drum pavat spre haos sau, în termeni mai clari, la DEZVOLTAREA UNEI PIEȚE NEGRE A MEDICAMENTELOR.
Iată de ce:
Proveniența medicamentelor nu este una dovedită sau controlată / ceea ce înseamnă că pot fi aduse în țară medicamente neomologate, care dau dependență sau care au efecte adverse și contraindicații total diferite față de cele la care pacientul român a avut acces în țară.
Așa cum însăși Voiculescu a descris de nenumărate ori, medicamentele erau aduse, în vremea crizei de citostatice, în bagajul de mână, pe avion. Ceea ce autoritățile nu au spus la acel moment este că anumite medicamente, printre care și citostaticele, au un regim special de depozitare și transport.Unele citostatice reacționează prin alterare imediată la contactul cu lumina. Un alt exemplu, un vaccin, dacă este ținut la o temperatură de peste 10-15 grade mai mult de 30 de minute,devine inactiv (alterat).
În loc să se reglementeze actualele sisteme INEFICIENTE și deloc corelate prin care ANMDM, Unifarm, Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente, Asociația Farmaciștilor și Ministerul Sănătății gestionează prezența tratamentelor farmaceutice vitale pe piața românească, apare „Rețeaua 2.0” care prinde teren pentru a aduce PE SUB MÂNĂ medicamente. Conform zicalei, „Doi se bat, al treilea câștigă!”.
Din cauza stării de disperare prin care trece un bolnav, acesta poate să găsească pe internet o relatare în care un alt pacient povestește că un anumit medicament l-a ajutat. Fără alte bariere și filtre (consult medical, rețetă medicală etc), bolnavul se poate îndrepta către „Rețeaua” pentru a-l procura.
Evident, există foarte multe cazuri disperate în România în care pacienții se chinuie să-și facă rost de medicamente vitale. Dar acesta este argumentul suprem pentru care iau naștere astfel de rețele, care nu răspund în fața nimănui, iar statul se simte legat de mâini tocmai pentru că nu-și îndeplinește atribuțiile cerute prin lege, precum OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC DE A ASIGURA STOCURI ADECVATE ȘI CONTINUE DE MEDICAMENTE (ORDIN Nr. 269/2017 din 14 martie 2017)
Drepturile pacienţilor din Europa privind accesul la medicamente sunt consacrate prin prevederile Directivei Europene a medicamentelor referitoare la Obligaţia de Serviciu Public, respectiv prin Art. 81 din Directiva 2001/83/CE. Această prevedere este transpusă în legislaţia statelor membre, inclusiv în Romania, prin Art. 804 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 si OMS 269/2017, explicit, astfel: „Deţinătorul unei autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitorii angro ai acelui medicament pus efectiv pe piaţa unui stat membru au obligaţia de a asigura, în limitele responsabilităţilor lor, stocuri adecvate şi continue din acel medicament către farmacii şi persoanele autorizate să furnizeze medicamente, astfel încât nevoile pacienţilor din respectivul stat membru să fie acoperite”.
Pe când era ministru, Voiculescu a mai făcut un site
În guvernul tehnocrat, Vlad Voiculescu a dat naștere site-ului medicamentelipsa.ms.ro (pe atunci medicamentelipsa.ro / înregistrat pe persoană fizică) deși, din dorința lui de a rezolva problema medicamentelor ar fi fost mai util dacă se nășteau sau se perfecționau sisteme de aducere pe piața normală, nu într-o platformă de plângeri care – conform unor surse – au fost ținta unor oameni cu interese înalte și care au formulat plângeri false pentru a exista „cerere” pentru diverse medicamente, în realitate inutile.
Urmează să-și anunțe candidatura la Primăria Generală a Capitalei?
Conform zvonurilor care circulă intens în interiorul partidului pe care îl conduce, candidatura la Primăria Generală a Capitalei a lui Nicușor Dan atârnă de un fir de păr, ceea ce ar însemna că fostul ministrul al Sănătății ar recăpăta unda verde a alianței USR-Plus de a se reînscrie în cursa pentru funcția de primar general.
Momentan, Vlad Voiculescu nu a făcut niciun demers oficial în această direcție, nici nu ar fi momentul, dar susținătorii săi au creat mai multe petiții adresate alianței pentru înlocuirea lui Nicușor Dan cu acesta în cursă.