Liderul deputatilor social democrati, Alfred Simonis, critica în termeni duri intenția PNL de a ataca la Curtea Constituțională legile economice adoptate de Parlament. Reprezentantul social democrat îl avertizează pe omologul sau liberal, Florin Roman, ca PNL este singurul partid care se opune si încearcă sa tergiverseze aplicarea legilor adoptate de Parlament.
Deputatul Alfred Simonis spune ca firmele și salariații au nevoie cât mai repede de suportul statului pentru a trece cu bine prin socul economic provocat de pandemie. Este vorba de un sprijin consistent în domeniul creditelor bancare, în menținerea contractelor de munca și a achitării facturilor la utilități, masuri adoptate de PSD, cu susținerea Pro România, ALDE și UDMR.