Fostul premier și lider al PSD, Adrian Năstase, l-a acuzat pe Cozmin Gușă că a trădat în momentul în care ar fi dus documentele de la PSD la Traian Băsescu. Într-o declarație pentru stiripesurse.ro, Gușă susține că el nu a trădat niciodată, în schimb sunt dovezi concrete ale faptului că Adrian Năstase a trădat interesul național al României. De asemenea, Gușă a spus că Adrian Năstase avea un comportament ”asimilabil unui fost colaborator al Securității”.

”Pe Adrian Năstase, când îl întrebi despre Cozmin Gușă, depinde de anul, anotimpul sau perioada în care răspunde, ceea ce nu e tocmai normal la un om de 70 de ani, vârstă la care alții abia se gândesc să candideze la prezidențiale. Legat de subiectul trădării, eu nu trădez niciodată și asta o știu toți apropiații mei. Adrian Năstase nu a aflat nimic despre Dan Voiculescu de la mine, Băsescu nu a aflat despre Năstase șamd.

Două precizări aș dori să fac. Faptul că m-a recomandat generalul Iulian Vlad, pentru mine a fost o onoare. Atunci am sesizat că relația mea cu generalul Vlad era una de prietenie, dar a lui Adrian Năstase era una asimilabilă unui fost colaborator al Securității, adică mai umilă, așa mi s-a părut mie. De altfel, această dezvăluire a lui, care mă bucură, îl așează într-o anumită postură.

A doua precizare: eu într-adevăr, acum vreo săptămână, într-o emisiune la TV am vorbit despre niște gesturi ale lui Adrian Năstase, asimilabile oarecum trădării, de la o scenă din Moscova, când el a neglijat interesul național în clădirea Casei Albe, clădirea Guvernului Rusiei, într-o vizită oficială din 2002, lucru despre care pot discuta și cei care au fost de față. Se poate discuta despre privatizările pe care le-a realizat, toate împotriva interesului național. Că discutăm despre Petrom, Sidex, Distrigaz etc. pe care suveranistul Năstase le-a cedat pe bani de nimic punând bazele încă de atunci acestei colonizări nefericite a României.

În 2003, eu mi-am dat demisia din PSD, tocmai pentru că am fost trădat de către Adrian Năstase. Cu Ion Iliescu aveam deja o relație apropiată și el știa despre această trădare, tocmai de aceea s-a opus demisiei mele.

Mă bucur că Adrian Năstase a readus în circuit această poveste și sunt dispus să particip oricând, la orice emisiune unde vom discuta, pe bază de argumente, cine pe cine a trădat, dar vă asigur că nu voi fi găsit vinovat nici în ceea ce îl privește, nici în ceea ce privește România.”, a spus Cozmin Gușă.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentRomânii vor plăti taxă de poluare pentru centralele pe gaz. Zero susținere de la Guvernul Cîțu!
Articolul următorMoțiunea de cenzura și roata minciunilor