Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și-a exprimat recent punctul de vedere asupra necesității construcției de la zero a primei stațiuni de interes național, de după 1989, Padina Peștera, aflată la nordul județului în aria protejată Bucegi.

Din București se poate ajunge cu mașina în Parcul Național Bucegi, fie prin Comarnic-Sinaia, fie prin județul Dâmbovița, pe ruta Târgoviște-Moroeni, accesând drumul numit Transbucegi. Oamenii din zonă cunosc acest drum sub numele de Dichiu.

Se discută despre necesitatea stațiunii încă de pe vremea lui Spiru Haret.

Guvernul României a adoptat încă din 2018 un HG privind aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, zona Peştera-Padina.

Prezent la ultimele consultări publice cu antreprenorii și dezvoltatorii din zona de nord a județului, Corneliu Ștefan a prezentat Masterplanul dezvoltării viitoarei stațiuni, aflată la câteva zeci de km de Sinaia, dar pe partea opusă a Munților Bucegi. Acesta a fost realizat în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ,,Ion Mincu” din București.

„Avem șansa ca în zona dâmbovițeană a munților Bucegi să creăm o bijuterie a turismului național, iar acesta a fost punctul de plecare al expunerii făcute de mine în fața tuturor invitaților prezenți la dezbaterea publică a Masterplanului – Strategie de dezvoltare spațială privind amenajarea stațiunii turistice de interes național Peștera-Padina.

Construirea acestei stațiuni creează oportunități enorme pentru economia județului nostru. Vorbim aici de dezvoltarea serviciilor de turism, crearea de locuri de muncă și deschiderea județului în fața investitorilor”, a scris Corneliu Ștefan pe pagina sa de facebook.

 

Articolul precedentDINASTIA PAIATELOR?
Articolul următorDaniel Băluță le-a dat stop joc alianței “dă dreapta”