Marcel Ciolacu a spus aseară la o televiziune că președintele Klaus Iohannis ar trebui să se declare învins, “pentru că el a pierdut alegerile.” Liderul PSD cere să i se dea lui Rafila mandatul, singurul care poate scoate țara din epidemie.

„Cred că preşedintele Iohannis ar trebui măcar acum să recunoască că a pierdut aceste alegeri, pentru că el a pierdut alegerile. A fost purtătorul de cuvânt, politrucul PNL-ului în toată perioada campaniei electorale. (…) Ne vom duce cu propunerea de prim ministru domnul doctor Alexandru Rafila şi sperăm să intrăm în spiritul Constituţiei, iar preşedintele să dea mandat domnului Rafila, să dea să creioneze majoritatea în Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a amintit că în prezent România are un Guvern condus de un premier interimar, iar în aceste condiţii Executivul are puteri şi atribuţii limitate.

Liderul social-democrat a reafirmat că partidul care a câştigat alegerile trebuie să propună premierul.Și îl are pe Alexandru Rafila, capabil să coaguleze o majoritate.

El a reamintit că PSD nu are „nici disponibilitate de a negocia cu PNL”.

 

Articolul precedentMiron Mitrea: Ludovic Orban, singurul care poate închide jocul
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 126. Teleorman și-a schimbat culoarea. Dragnea, încă un motiv de suferință