Premierul s-a întâlnit la Guvern cu o delegație a grupului OMV-Petrom ca să discute despre modificări ale Legii offshore, dar și pentru reducerea cu 50% a sumei pentru taxa de solidaritate.  

Prezența delegației OMV, condusă de CEO, Alfred Stern, la Palatul Victoria pentru a negocia două probleme pe care OMV Petrom le reclamă în legislația românească, și anume dreptul de preemțiune al statului român pentru gazele din Marea Neagră și taxa de solidaritate, a venit pe fondul tensiunilor dintre București și Viena, pe subiectul Schengen.

Marcel Ciolacu i-a refuzat pe austrieci. El le-a spus că legea offshore, cea care reglementează explorarea și exploatarea hidrocarburilor din Marea Neagră, nu se poate modifica după placul OMV ”din cauza climatului creat de cancelarul austriac Karl Nehammer prin veto-ul față de intrarea României în Schengen”. De asemenea, premierul României i-a invitat pe șefii OMV ”să-și folosească diplomația economică pentru ca Nehammer să își schimbe poziția față de aderarea României la Schengen”.

În plus, Ciolacu a cerut OMV să își retragă plângerea la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC, unde a reclamat anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră. Practic, austriecii de la OMV doresc să vândă gazele pe care îl vor extrage cu ajutorul OMV Petrom și Romgaz oriunde vor. Informația privind noul litigiu a venit la doar câteva ore după anunțul deciziei OMV Petrom de a trece, împreună cu Romgaz, la exploatarea zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din Perimetrul Neptun Deep, scrie puterea.ro

Articolul precedentMiron Mitrea, despre Austria și discuțiile lui Marcel Ciolacu cu CEO-ul OMV: “În general vin să-și ia tainul oamenii ăștia. Nu există coincidențe”
Articolul următorPremierul României: Coaliția poate să funcționeze și după 2024. Nu s-a discutat niciodată de Blocul Democratic