PSD ar putea fi chemat la negocieri pentru formarea noii majorități a Consiliului Local Iași, asta dacă eșuează negocierile dintre PNL și USR.

Organizația PNL Iași le-a dat ultimatum useriștilor ca până  la data de 15 aprilie să se decidă privind condițiile negocierii finale, altfel nu va mai exista nicio negociere.

Întrunit vineri, 26 martie, Biroul Politic Local (BPL) al PNL Iaşi a decis reluarea negocierilor cu alianţa USR-PLUS.

“Aşa cum se întâmplă în restul marilor oraşe unde partidele de dreapta au câştigat alegerile, şi la Iaşi ar trebui să existe o alianţă politică care să susţină proiectele de dezvoltare ale comunităţii. Să fie foarte clar, propunerea noastră nu este una de conjunctură şi nu are în vedere capriciile unor persoane, ci vizează o alianţă pragmatică, prin care se doreşte o susţinere politică cât mai largă pentru o serie de proiecte absolut necesare pentru dezvoltarea comunităţii ieşene pentru un timp cât mai lung”, a declarat primarul Mihai Chirica, președintele interimar al PNL.
Surse locale susțin că PSD ar putea fi invitat să se alăture liberalilor în compunerea majorității, în cazul în care negocierile, care trenează de peste trei luni, eșuează.

 

Articolul precedentCiolacu face marele anunț: PSD va iniția moțiunea de cenzură
Articolul următorCozmin Gușă: Inventarea antisemitismului în România, o diversiune mai periculoasă decât pandemia