În contextul războiului din Ucraina, tot mai mulți români merg să-și ridice pașapoartele. Peste 13.000 de cereri sunt înregistrate la nivelul țării, conform datelor oferite azi de prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, reprezentant PSD, conform Ziua de vest.
„La «Pașapoarte» avem vârf de sarcină. La nivel național a crescut cererea de pașapoarte. Avem, la nivelul serviciului, 13.200 de cereri. În acest moment, cererile sunt programate pentru soluționare pe 18 aprilie. Am ajuns la 470 de pașapoarte pe zi. Comparativ, vârful de sarcină din vară era de 350 pe zi. Lucrăm la capacitate maximă. Avem cinci ghișee deschise, iar trei au program de la 8.00 la 20.00. Sunt 21 de angajați care depun o muncă asiduă pentru a face față unui număr cât mai mare. Orice este peste 300 este o performanță”, a explicat prefectul.
Pentru programările făcute acum, cetățenii își pot alege loc și într-un timp mai scurt de o săptămână. Problema ar fi că, în schimb, există o rată de 25% de programări online neonorate. Drept măsuri, nu se mai permit modificări ale programărilor și nici mai multe rezervări în baza aceleiași adrese de e-mail. „Avem și varianta nucleară de a opri programările online. Intenționăm să scădem numărul de ghișee pentru programări online și să facem mai multe ghișee cu numere de ordine”, spune Ritivoiu.

Articolul precedentZelenski este dispus să discute cu Rusia despre Donbas. „NATO nu este pregătită să accepte Ucraina”
Articolul următorRăzboiul din Ucraina consolidează poziția PSD în topul încrederii românilor