România are un nou ministru al Apărării, la o săptămână de la demisia lui Vasile Dîncu. Angel Tîlvăr a fost votat de liderii PSD, propunerea a fost acceptată de premierul Nicolae Ciucă, iar luni seara Angel Tîlvăr a depus jurământul la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis.

Decretul prin care Angel Tîlvăr a fost numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial. Noul ministru al Apărării a depus jurământul de învestitură în funcţie într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Imagine

„La estul României există o situație de securitate cauzată de invazia unui stat sveran de către Rusia lui Putin, invazie neprovocată și nejustificată”, a spus noul ministru desemnat de PSD.

Acesta a spus că speră că va avea o relație bună cu președintele Klaus Iohannis.

Social-democrații l-au votat cu unanimitate de voturi în ședința Consiliul Politic Național pe Angel Tîlvăr. 

A fost de trei ori deputat al Parlamentului României și acum este la al doilea mandat de senator. De 18 ani este în Parlamentul României. Este vicepreședinte PSD Vrancea.

El a terminat Colegiul Național de Apărare și Academia Națională de Informații Mihai Viteazul și este doctor în științe umaniste. Înainte să fie parlamentar a fost profesor de limba engleză.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL | Euroconstruct, afaceri dubioase din banii românilor – Schema furăciunilor în afacerea decontaminării solului de pe Autostrada Transilvania
Articolul următorMaia Sandu, vizită la București. Întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă