Partidul Social Democrat este reprezentantul social-democrației în România și urmașul formațiunii care a condus România în perioadele dintre 1990 și 1996, 2000 și 2004, 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

PSD este formațiunea politică care s-a luptat în permanență pentru protejarea drepturilor sociale, dezvoltarea democrației românești și un parcurs euro-atlantic. PSD este formațiunea politică care a obținut aderarea României la NATO iar în timpul guvernelor PSD s-a obținut statutul de membru al Uniunii Europene (1995), s-a desfășurat președinția României la Consiliul UE (2019) și s-a celebrat centenarul Marii Uniri (2018). Recent Partidul Social Democrat își propune o nouă direcție politică pentru anii care urmează și lansează în dezbaterea publică nevoia unei noi viziuni pentru dezvoltarea României. Societatea românească are un potențial enorm, dar pentru a atinge acest orizont, este nevoie de o schimbare de paradigmă care să permită fiecărui român să întrevadă un viitor mai bun în România.

Pentru alegerile din 6 decembrie PSD propune românilor un program de guvernare 2021-2024 bazat pe creștere economică, creșterea veniturilor populației și a nivelului de trai, precum și dezvoltarea ramurilor industriale ale țării.

Sub sloganul ”PSD știe să guverneze bine” social-democraţii promit dublarea imediat după alegeri a alocaţiilor pentru creșterea copilului, creşterea punctului de pensie cu 32% până în 2024 şi creşterea salariului minim pe economie de la 1.340 de lei. cât e acum, la 2.050 de lei în 2024.

Sub guvernarea PSD salariul mediu net ar urma să ajungă de la aproape 3.400 de lei la 4.100 de lei în 2024, totul fiind posibil în baza unei scăderi de 4,5% a Produsului Intern Brut în 2020 şi o revenire de 3,9% pe plus în 2021, urmând ca în 2024 creşterea reală a economiei româneşti să fie de 4,8%, sub guvernarea PSD. Taxele actuale pentru companii vor fi menţinute, susţin social-democraţii, iar salariul minim va avea impozit pe venit zero. PSD își propune să realizeze toate aceste măsuri economice bazându-se pe fonduri europene în valoare de 344 mld. lei în patru ani de eventuală guvernare şi pe o absorbţie de 53 miliarde de lei în 2021. Rata de absorbţie a fondurilor europene ar urma astfel să crească la 54% în decembrie 2024.

PSD promite bineînțeles și investiţii publice masive, estimate a fi în creştere cu 12 miliarde de lei în 2021 faţă de 2020, plus 10 miliarde lei în 2022 faţă de 202. „Aproximativ 30% din sumele intrate în economie sub formă de investiţii vor veni la Buget sub formă de taxe şi impozite“, se arată în programul de guvernare al PSD. Pentru dezvoltarea țării și a zonelor rurale PSD mai propune înfiinţarea unui fond de investiţii naţional, o idee din guvernarea socialistă anterioară, preluată şi de alte formțaiuni politice. Potrivit PSD, fondul ar urma să absoarbă fonduri de 40 mld. lei până în 2024, iar banii vor merge către proiecte locale și naționale.

Mai departe, Partidul Social Democrat promite creşterea colectării la bugetul de stat şi reducerea evaziunii fiscale prin digitalizarea ANAF, reducerea arieratelor recuperabile la buget, implementarea directivei europene privind transferul profiturilor şi restituirea de TVA şi creanţe numai după compensarea obligaţiilor. Pe partea de impozitare a muncii, PSD promite impozit zero pe salariul minim, scăderea impozitului pentru salariaţii cu copii şi scăderea impozitului pe salariile care sunt sub 6.000 de lei brut. Socialiştii mai promit că imediat după preluarea guvernării vor dubla alocaţiile copiilor. De asemenea, vor oferi prime, stimulente şi vouchere pentru copii sau familii cu copii. Programul de guvernare socialist mai promite împrumuturi pentru companii strategice În valoare totală de 2 mld. lei, granturi de 200.000 de euro pentru IMM-uri pentru investiţii în producţie. De asemenea, socialiştii mai promit garanţii guvernamentale  pentru creşterea capacităţii de export a companiilor, precum şi linii de credit pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri.

PSD mai promite un fond naţional de dezvoltare locală în valoare de 3 mld. de lei anual, bani care se vor duce către investiţii în sisteme de apă şi canalizare, sănătate, energie. Ţintele programului de guvernare al PSD sunt ca PIB-ul României să ajungă la 292 miliarde euro până în 2024 cu creştere anuală reală de 4,4%. PSD mai promite menţinerea taxelor actuale pentru companii şi o creştere a puterii de cumpărare a românilor. Pentru a face toate cele enumerate mai sus PSD are nevoie de oameni care să fie aleși. Astfel, Partidul Social Democrat propune pentru 6 decembrie liste în baza unor criterii de integritate fără precedent în istoria partidului. ”Am stabilit nişte principii. E prima oară când se stabilesc principiile înainte de listele la alegeri”, spunea liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre listele PSD.

Listele PSD pentru Camera Deputaților sunt deschise de Gabriela Firea – fostul primar al Bucureștiului, doctorul Streinu Cercel Adrian – managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Mutu Gabriel – fost primar al Sectorului 5 în București, Zamfir Daniel Cătălin, Kansou Alexandru Hazem, Geantă Florin Daniel și alții.

Listele PSD pentru Senat sunt deschise de doctorul Rafila Alexandru – reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Tudorache Daniel – fostul primar al Sectorului 1, Tușa Adriana-Diana, Florea Daniel, Goleac Nicoleta-Matilda și alții.

Alte nume cu rezonanță în PSD care candidează sunt Paul Stănescu în Olt, Sorin Grindeanu în Timiș, liderul Marcel Ciolacu la Buzău, Dan Cristian Popescu în București, Mihai Fifor la Arad și Felix Stroe la Constanța.

Un aspect important din Programul de Guvernare al PSD este cel care face referire la reducerea impozitării muncii  și scăderea impozitului la salariații cu copii și pentru salariile sub 6.000 de lei.

Imagine

Conform programului salariații cu venituri mici și medii, care au însă copii, ar beneficia de impozit preferențial în funcție de numărul de copii. Diferențele sunt însă de câțiva lei până la maximum de 150 de lei, conform calculelor făcute pe baza informațiilor publicate de partid, ceea ce ne face să ne punem întrebarea dacă nu cumva măsura este una pur populistă? Și tot la acest capitol, cum rămâne cu impozitele aplicate salariilor angajaților care nu sunt încă părinți?

Voi ce părerea aveți despre programul de guvernare propus de PSD? Cât de realist vi se pare și cât la sută din el credeți că poate fi pus în practică? Lăsați un comentariu mai jos!

 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 119. Nota de plată pentru Bulgaria a venit
Articolul următorCulisele statului paralel. Afaceri la Ministerul Sănătății-achiziții aranjate de Dorin Cocoș