Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, luni, că liberalii “s-au supărat foarte tare” că a fost respinsă, săptămâna trecută, iniţiativa PNL privind executarea pedepselor cu închisoarea la domiciliu şi au solicitat introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei a unor “proiecte foarte vechi semnate de reprezentanţi ai mai multor partide”, potrivit Agerpres.

“Am văzut o reacţie furibundă a celor de la PNL care încearcă prin orice mijloace să acopere subiectele importante ale zilei. I-am văzut extrem de supăraţi astăzi şi explicaţia pe care o găsesc eu pentru această supărare este că au pregătit un proiect de lege prin care încercau ca membrii Guvernului, membrii PNL din instituţiile deconcentrate, care fac achiziţii frauduloase în această perioadă, să poată executa la domiciliu pedepsele cu închisoarea, pedepsele de până la 7 ani. Săptămâna trecută am respins în regim de urgenţă în Comisia juridică această iniţiativă, am introdus-o pe ordinea de zi de plen, eu am cerut, şi am respins-o cu o largă majoritate. S-au supărat foarte tare pe faptul că nu-şi pot scăpa membrii de partid care dau tunuri şi astăzi au cerut introducerea pe ordinea de zi de miercuri a unor iniţiative foarte vechi semnate de reprezentanţi ai mai tuturor partidelor politice, propunere cu care am fost de acord”, a afirmat Simonis, în replică la declaraţia liderului deputaţilor liberali, Florin Roman.

El a precizat că PSD a cerut ca în şedinţa de plen de miercuri acestea să fie respinse.

Articolul precedent“Liberalii şi-au schimbat sloganul: „Pentru noi înşine,” anunţă senatorul PSD Eugen Teodorovici
Articolul următorParlamentarii europeni dezbat problemele muncitorilor sezonieri și transfrontalieri