Marcel Ciolacu va merge luni la Palatul Cotroceni să susțină un cabinet condus de profesorul doctor Alexandru Rafila. Propunerea de prim ministru a fost validată cu unanimitate de voturi de Biroul Politic Național al PSD. Ulterior votului în forurile lărgite de conducere ale PSD, testul la Covid 19 i a ieșit pozitiv, deci reprezentantul României la OMS nu poate să meargă sa și susțină propria candidatură.
PSD insistă că a câștigat alegerile și ii solicită șefului statului “să nu ia în derâdere voturile românilor, să și asume eșecul în alegeri și să inceteze ciolaniada”. PSD a informat pe cale epistolară pe reprezentanții socialiștilor europeni, de implicarea neconstituțională a presedintelui, Klaus Iohannis, în negocierea unui guvern de dreapta și mizează pe o presiune internațională. “După ce am văzut cum în biroul primului ministru se fuma și se consuma alcool, acum domnul Orban ne a povestit cum în biroul președintelui de la Cotroceni, luând în derâdere voturile românilor, se stabilea primul ministru, nu după criterii profesioniste și după urgentele pe care le are România, ci pe bilețele , intr un mod total superficial. Asta în timp ce în România sunt peste 200 de decese pe zi în urma pandemiei”, a atras atenția, într o conferință de presă, liderul social democrat, Marcel Ciolacu.
Sursa: Realitatea Din PSD