Oamenii au ieșit în stradă, în Bolintin Vale, după ce un taximetrist a fost agresat de un rom şi şi-a pierdut viaţa. În urma protestelor, conducerea Poliției a fost decapitată.

Fostul premier al României, Adrian Năstase, pe blogul său, pune creșterea numărului de crime, în această comunitate, pe seama indiferenței politice față de un fenomen previzibil – criminalitatea organizată.

“Autoritatea statului a slăbit iar acest lucru s-a văzut și la Bolintin – lipsa de reacție și chiar complicități ale celor din poliție (la nivel de județ și de localitate), lipsa de forță a prefecților, vulnerabilitatile primarilor, acceptarea circulației autovehiculelor fără permise pentru conducători auto, construirea de locuințe fără autorizații, lipsa unor reglementări mai ferme în aceste domenii,” sunt principalele motive ale creșterii infracționalității, în opinia lui Adrian Năstase.

El mai reamintește, în postarea de pe blogul său, că încă din  2004, atrăgea atenția că, alături de lupta împotriva corupției, trebuie să se desfășoare și lupta împotriva criminalității, a terorismului, a traficului de persoane și a traficului cu droguri. Spunea atunci că eliminarea vizelor si călatoriile în străinătate vor genera trecerea de la o infracționalitate individuală la o infracționalitate colectivă, cu tehnici tot mai sofisticate.

Năstase spune că a înființat în mandatul său Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în scopul destructurării grupurilor infracționale organizate, frontaliere și transfrontaliere.

Articolul precedentVrem schimbări, lideri puternici, soluții – Legile Puterii, cu Alexandra Păcuraru
Articolul următorLiviu Dragnea câștigă procesul cu OLAF, în dosarul Teldrum, la Curtea Europeană de Justiție