Procurorii nu au mai contestat cererea de reabilitare judecătorească depusă de Adrian Năstase, astfel că el poate candida, dacă decide în acest sens.

„Astăzi, am aflat că decizia instanței de fond, privitoare la cererea mea de reabilitare judecătorească, a rămas definitivă, nefiind contestată de procurori.

Se încheie astfel o perioadă de 16 ani de suferințe și nedreptăți, pe care doresc să le las în urmă. Puterea de a ajunge la acest moment mi-au dat-o membrii familiei mele, cărora le mulțumesc încă o dată.

Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea împreună. Oricum, am aflat de la președintele Mitterand că singurul cuvânt care contează în politică este cuvântul NU,” a scris Adrian Năstase pe blogul său.

 

Articolul precedentCulisele statului paralel | Iosefina Pascal, dezvăluiri bombă despre protestul de la Parlament. Discuții HALUCINANTE cu Poliția
Articolul următorPPUSL, partidul lui Dan Voiculescu, va primi subvenție de la stat