Intrat la guvernare alături de PNL, PSD nu renunță la aflarea adevărului în legătură cu împrumuturile făcute de guvernările liberale. Prezent în emisiunea moderată de Andreea Crețulescu, actualul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, a dat asigurări că “auditul își va face treaba și Curtea de Conturi își va face treaba” în ceea ce privește banii împrumutați de România în perioada în care Florin Cîțu a fost ministru de Finanțe în Guvernul Orban și, ulterior, a condus Guvernul. “Mi s-a rupt sufletul să iau bani (pentru rectificare nn) de la Ministerul Agriculturii, care avea o execuție bugetară de 50% anul acesta, țara s-a împrumutat pentru 100% din acel buget și acolo nu s-au făcut investițiile promise”, a arătat actualul ministru social democrat. Suspiciunea sa este că banii au fost “risipiți”, iar ministrul și-a exprimat încrederea în profesionalismul echipei din minister, pe care, a adus aminte, Florin Cîțu a încercat fără succes să o reorganizeze în 2020. “Aparent banii din împrumuturi s-au dus pentru cheltuieli în pandemie”, a declarat Adrian Câciu și a criticat slaba colectare la buget din perioada Guvernului Orban. “Banii publici au eficiență când se simt în economie sau în buzunarul cetățeanului. În rest e poveste” a atenționat ministrul de finanțe, Adrian Câciu.
Sursa: Realitatea Din PSD