Suferind de o boală incurabilă,  Șerban Valeca, fostul ministru al cercetării din guvernul Adrian Năstase, s-a stins la vârsta de 66 de ani.

Şerban Constantin Valeca a fost deputat în legislatura 1996-2000, pentru judeţul Argeş, fiind atunci ales pe listele partidului PDSR. Ulterior, a devenit senator de Argeş, din partea Alianţei PSD+PC, în legislatura 2008-2012. În perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, social-democratul a fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare.

“Serban Valeca era un distins specialist în domeniul nuclear, profesor universitar, ministru pentru cercetare în guvernul pe care l-am condus și maestru 7 Dan în karate. Nu l-am auzit vreodată ridicând vocea. Aducea cu el calm si echilibru. Era foarte apreciat în Arges dar și de colegii din parlament, în cele patru mandate ale sale. A avut un rol deosebit în finalizarea lucrărilor de la Unitatea nr 2 de la Cernavodă.

În urmă cu ceva timp, m-a invitat în Arges, în calitatea lui de președinte PSD, să lansez o carte. Am petrecut mai multe ore împreună, depănând amintiri.

Am primit, cu multă tristețe, în această dimineață vestea dispariției sale. Nu avea decât 66 de ani.

Condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească!” – a scris ieri fostul prim ministru Adrian Năstase, pe blogul său.

 

Articolul precedentLiviu Dragnea și APP, invitați să facă o alianță cu PNȚCD
Articolul următorMiron Mitrea anunță erodarea imaginii premierului: “dusul cu zăhărelul nu ajuta pe nimeni!”