Omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost dat în urmărire națională după ce a fost condamnat, luni, la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani. Prietenul fostului edil al Constanței Radu Mazăre a fugit din țară înainte să-și primească condamnarea la Curtea de Apel, însă a adus, în trecut, dovezi uluitoare despre abuzurile făcute de „binomul DNA-SRI”, Laura Codruța Koveși și Florian Coldea.
Strutinsky, fost vicepreședinte al PNL Constanța până în 2004, a fost condamnat definitiv în dosarul „10%” pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și instigare la spălare a banilor în formă continuată. Procurorii au stabilit că în anul 2009, el a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL). În vara lui 2020, înainte să-i fie pronunțată pedeapsa, Sorin Strutinsky a fugit din România în Israel, spun surse.
Sorin Strutinsky mai are o condamnare în primă instanță la 7 ani și 10 luni cu executare în dosarul ”Polaris”, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani și 10 luni. Sorin Strutinsky a fost coleg cu Radu Mazăre la Universitatea de Marină Civilă, specializarea Eletrotehnică, numai că a absolvit-o cinci ani mai târziu decât primarul Constanţei, potrivit StiripeSurse.ro.
În 2017, Strutinsky a zguduit DNA și SRI probând abuzurile celor două servicii
Sorin Strutinsky a fost audiat, în 2017, de Comisia parlamentară de control a activității SRI. Acesta a prezentat Comisiei o serie de documente din care reiese că în perioada 2009 – 2015 a fost supravegheat pe mandate de siguranță națională de „binomul DNA – SRI“ și că ulterior i-au fost inventate dosare.
„Timp de cinci ani de zile m-au interceptat zi de zi – audio, video, foto, e-mailuri, absolut tot. După care mi-a inventat niște dosare DNA-ul cu ajutorul unor martori vulnerabili sau chiar cu oameni sub acoperire. (…) Sunt mandate de interceptare, mandate de supraveghere emise la cererea PÎCCJ, pe când Laura Koveși era procuror-șef, la cererea SRI-ului”, a declarat Sorin Strutinsky.
10 ani de filaj = 26 milioane de euro
„Ana Dana a instrumentat împotriva mea 7 dosare. Cel puțin astea sunt documentele pe care le am acum. Având în vedere costul de 2.57 lei/minut, adică de 3.701 lei pe zi aferent interceptărilor telefonice și de 314 lei pe oră, adică 7.536 lei/zi pentru supraveghere operațională, doamna Ana Dana a cerut și instanțele i-au acceptat cheltuirea sumei de 12.864.887 euro. Suma aferentă dosarului cu condamnarea e de “doar” 342.098 euro. Alte dosare de la Secția a II-a au însumat 6.999.278 euro. Mandatele de siguranță națională (admițând că, acolo, costul este cel puțin la nivelul anunțat de DNA Brașov) au condus la costuri de 2.866.691 euro. Iar la Constanța, din ce știu până acum, 3.183.760 euro. În total, 25.982.037 euro!”, a mai demosntrat Sorin Strutinsky, potrivit publicației Lumea Justiției.
Cu 26 de milioane de euro cheltuiți per om, statul român pierdea echivalentul unui spital la fiecare dosar.
Laura Codruța Kovesi a dispus transmiterea informațiilor DNA către două unități SRI în cazul Strutinsky:
-în calitatea sa de Procuror Șef al DNA, Laura Codruța Kovesi s-a implicat direct în activitatea de urmărire penală
-a fost cea care, prin adrese, a comunicat Serviciului Tehnic Ordonanțele de delegare a punerii în executare a măsurilor de supraveghere
-a dispus și măsură că rezultatele/informațiile obținute prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică să fie transmise și către două unități SRI
-introducând fără temei legal și nici drept procedural, ca participant la anchetă, un serviciu secret căruia îi era interzisă expres această activitate, mi-a încălcat brutal dreptul la securitatea juridică, la apărare și viață privată.
-prin acțiunile dnei Procuror Șef de a institui și menține SRI în anchetă că ‘beneficiar secundar’ al informațiilor obținute prin supraveghere tehnică s-a ajuns la trimiterea mea în judecată în urmă unei anchete viciate.
SURSA: Lumea Justiției
Transcrierea interceptărilor din dosarul lui Sorin Strutinsky a fost modificată
Un expert tehnic judiciar a constatat „discontinuităţi şi inexactităţi de transcriere în înregistrările ambientale”.
Consemnare Înregistrare
„până mai facem şi un hotel…” – „până mai facem şi socoteli…”
————————————————————————————
„dar… îmi pierd creditarea, ce fac?” – „dar dacă îmi cere creditarea, ce fac?”
———————————————————————————————
„la cine te-ai dus?” – „ce lucrezi?”
——————————————-
„acolo…ajunse discuţia la un moment dat că voi scade sau… – „acolo ajunse la un moment dat discuţia cu Boskalis”
————————————————————————————————
„eu nu pot să” – „e posibil”
———————————
„să negociem” – „să recuperezi banii băgaţi în MCL”
——————————————————————–
„înapoi te duci la…” – „trebuie lămurit”
————————————————-
„a dus, a dat o sută de mii” – „Argos-ul a dat o sută de mii”
—————————————————————————-
„că dacă scapi într-o presiune… nu e bine” – „că dacă scădem toate sumele, nu e bine”
————————————————————————————————
„pe creanţă vorba ta [neinteligibil] n-am…” – „pe piaţă, vorba ta, poţi să mă consideri prieten”
————————————————————————————————
„s-ar putea să-ţi pară rău, nu ştiu” – „s-ar putea să nu se poată, nu ştiu”
———————————————————————————————
„cinci sute de mii” – „nu ştiu”
————————————-
Sursa: EVZ.ro
Sursa: Realitatea Din PSD