Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a anunțat construcția unui nou drum care va lega Sectorul 5 de restul Capitalei, alături de modernizarea ieșirilor din sudul orașului. Aceste proiecte fac parte dintr-o serie de soluții menite să reducă traficul intens din București. Firea a subliniat că, prin colaborarea dintre primarul general și primarii de sectoare, infrastructura rutieră a orașului poate fi modernizată în mod semnificativ, aducând astfel beneficii considerabile pentru locuitorii Capitalei.
 
”Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei și modernizăm ieșirile din sudul orașului! Sunt o parte dintre soluțiile pe care le avem pentru traficul de coșmar din București. Împreună, primarul general și primarii de sectoare, pot moderniza definitiv infrastructura rutieră a orașului.
Colaborarea dintre primarul general și primarii de sectoare este esențială! Îl asigur pe colegul meu Adrian Vigheciu, candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Sectorului 5, că facem Echipă pentru București!
În programul de guvernare locală 2024-2028, avem câteva proiecte clare:
Supralărgire Șoseaua Măgurele, zona aflată în administrarea PMB, la patru benzi de circulație, față de două cât are în prezent. (PMB + Primăria Sectorului 5)
Supralărgire Şoseaua Alexandriei la șase benzi de circulație și stingerea conflictului cu linia tramvaiul 32, care traversează intersecția. (PMB + Primăria Sectorului 5)
Construire alternativă de trafic la Șoseaua Antiaeriană, prin crearea unui bulevard cu patru benzi de circulație între Str. Brasov și Șoseaua Alexandriei (PMB + Primăria Sectorului 5)
Le-am lăsat proiecte la cheie, la finalul mandatului în 2020. Sunt tot pe hârtie și după patru ani.
Ne întoarcem la primărie ca să ne apucăm de treabă!” a declarat Firea.
 
Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București CMF 21240002

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMaternitate nouă la Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Ioan”. Firea și Băluță au pus piatra de temelie
Articolul următorNicușor Dan, prins în insectarul lui Florian Coldea. Cristoiu, dezvăluiri bombă: generalul Statului Paralel, întâlniri de taină cu primarul Capitalei