Noua piesa a lui Smiley are un impact emoțional puternic: „Cine-i salvează pe eroi?”, cântă artistul în refren, iar versurile sunt croite actualei situații disperate din sistemul sanitar românesc. Din păcate, videoclipul piesei lui Smiley a provocat mai multă durere decât mândrie, susțin cadrele medicale.

Piesa care curge pe fundalul unui videoclip emoționant, în care apar personalități precum Simona Halep, Maia Morgenstern sau Nadia Comăneci, dar și medicii, militarii, pompierii și polițiștii din prima linie care intervin de mai bine de o lună pe frontul luptei cu COVID-19.

“Pentru cei din Linia Întâi, cu dragoste, admiraţie şi preţuire! Ei sunt Eroii zilelor noastre şi avem datoria să-i protejăm, fiind responsabili şi solidari cu eforturile lor. Împreună, reuşim! Mulţumim Smiley, Ianis Hagi, Simona Halep, Nadia Comaneci @maiamorgenstern @horatiumalaele @raduzamfir @victorrebengiuc!” este mesajul care însoţeşte videoclipul postat de MAI Videoclipul se încheie cu câteva cuvinte rostite de Victor Rebengiuc: “Vouă, celor din linia întâi, cu respect, preţuire şi admiraţie, vă mulţumim!”.

Totodată, cei care au realizat montajul videoclipului au scăpat un amănunt important. Au prezentat cadre medicale SMURD, medici din spitale, Pompieri, Poliție, Jandarmerie, dar au uitat cu desăvârșire de cei de la Ambulanță, pe care nu i-au surprins în niciun cadru.

„Suntem în linia I în orice situație, zi, noapte. Suntem expuși în fața pericolelor, dar nu suntem expuși în fața publicului. Pare că noi nu existăm. Nu e o remarcă puerilă, e un moment de demoralizare pentru toți medicii de pe Salvare”, a comentat un medic urgentist, angajat al SABIF pe un grup de Facebook privat. Un alt medic i-a răspuns: „Cine îi salvează pe eroi? Ambulanța! Cu toată amărăciunea din sufletul ei”.


Articolul precedentUnul dintre cele mai mari spitale private din țară devine Spital dedicat tratării pacienților COVID-19
Articolul următorCum se va lua Lumina în noaptea de Înviere