Lia Lucia Epure a explicat: ”Am avut marea onoare și marele dar de la Dumnezeu de a-i fi în preajmă, de nenumărate ori. Mi-a acordat onorarea și acceptul de a scrie cartea ”Regele Mihai, un surâs care nu se vede”, în 2006, apoi, în încă două ediții. A spus pentru această carte lucruri irepetabile, a fost sincer, curat, așa cum i-a fost toată viața…
Regele Mihai a avut un destin unic, a stat în fața multor șefi de stat, regi, regine, dar și în fața multor impostori ai istoriei, desigur, fiind nevoit, acceptând chiar compromisurile impuse de mersul istoriei, doar de dragul țării sale. A fost blând, calm, senin, profund, limpede, elegant, tăcut. Genera liniște și pace în jurul său. Nu se putea să nu-l iubești.
Regele meu, ale nostru, al României, al istoriei, va fi, de acum, o viață despre care vom vorbi la trecut. ”Trăiască Regele, în pace și onor, de țară iubitor și apărător de țară!”, o parte din Imnul Regal. În istoria țărilor monarhiste, atunci când un rege moare, salutul este ”Regele a murit! Trăiască Regele!”, și salutul acesta este cel ce deschide calea intrării în istorie a urmașului”.
Cartea ”Amânăria”, un nume pe care poate doar Herta Muller ar avea curajul să-l inventeze, ea, cea mai măiastră creatoare de cuvinte cu înțelesuri și rezonanțe interioare unice, este suma mai multor articole scrise de Sorin Pescariu, ca o formă de defulare a revoltelor, dar și a criticilor, pe care, în vreme, le-a adus sistemului. De fapt, nu doar sistemului, ci sistemelor, administrației, politicului, funcționarilor, aleșilor.
Sorin Pescariu ar fi putut să fie un foarte bun scriitor. Un condei care taie, dar și mângâie, atacă, dar și apără, este de părere Ziua de vest.
Articolele sale au apărut în presa locală, regională și națională, încă din 1990: ”Dialog Liberal”, ”Timișoara”, ”Focus Vest”, ”Ziua de Vest” și altele.
