Dezvăluirile incendiare ale lui Radu Cristescu, fost vicepreședinte al PMP, despre cum scotea Traian Băsescu banii din țară, cutremură lumea.
“În afară de faptul că Băsescu a fost dovedit turnător, poate nu va dura mult și va fi dovedit – și o spun cu toată răspunderea – unul dintre cei mai corupți oameni politici pe care i-a avut România,
El a avut un stil foarte ciudat de a face dosare tuturor celor care au interacționat cu el sau cu familia lui, orice mică afacere. Un exemplu este primarul de la Craiova, Solomon, pe care l-a arestat pur și simplu, doar că Solomon fiind un băiat simpatic a spus undeva cum a ajutat-o pe fata lui Traian Băsescu. A fost arestat. Nu este singurul. Monica Iacob-Ridzi, primarul Mircea Gutău.
Acum, mai era o latură a lui: gelozia idioată a lui și cum l-a executat pe primarul Cherecheș de la Baia Mare. Era gelos pe oricine se apropia de Elena. Într-adevăr, el și-a scos foarte mulți bani din țară, cu două avioane private, înmatriculate în Austria, pentru că am înțeles că aceste avioane au un regim special oriunde în lume, dar nu erau valize, erau cutii de carton, de xerox, cu bancnote de 50 de euro. Nu a plecat o dată, a plecat de 30 de ori,de mai multe ori, în 10 ani de mandat.
Ceea ce trebuie să ma știți este că omul a avut mai multe vacanțe decât Iohannis, doar că era deștept. Pleca cu avionul de pe Băneasa, nu știa nimeni, pleca cu escortă puțină”. a povestit Radu Cristescu, într-un interviu acordat în exclusivitate lui Mihai Gâdea, la “Sinteza Zilei“.
Întrebat dacă banii proveneau din șpăgi, Radu Cristescu a răspuns:
“Numai din șpăgi, vă dați seama. O parte din șpăgi erau de la Patriciu. Patriciu și-a plătit libertatea, să știți cu foarte mulți bani, la două zile după ce a fost eliberat pe un viciu de procedură. Poate faceți rost de declarația lui Cășuneanu de la Parchetul General – dosarul există. Cășuneanu povestește cât i-a dat, cum i-a dat.
La Patriciu suma era de ordinul milioanelor Peste 100 de milioane. Nu vreau să zic o sumă mare că amețește lumea. Lumea dacă află cam câți bani are omul acesta, se va șoca. Pentru că a putut să mascheze aceste lucruri. Ce este revoltător e că el spus că vrea să reformeze clasa politică, el a spus că luptă împotriva corupției”.