Premierul a șocat prin declarația făcută duminică, legată de victimele exploziei de la rafinăria Petromidia.

Acesta a spus că a intervenit pentru două victime, aflate la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, să fie transferate în străinătate. Familiile acestor oameni și-au strigat durerea în public, prin intermediul canalelor de mass media, acuzând ministerul că lasă victimele să moară deoarece spitalele nu sunt pregătite să îngrijească mari arși.

 

„În decursul zilei de ieri m-am interesat de starea celor două persoane care au arsuri grave, în urma exploziei de la Petromidia. Am discutat atât cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, cât și cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în țară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluție mai bună, trebuie demarată procedura.”, a transmis Florin Cîțu.

 

„Mă bucur că în urma intervenției mele, cele două persoane, care în prezent sunt internate la Spitalul Floreasca, vor fi transferate în străinătate. Cel mai probabil, transferul ar urma să fie făcut mâine. De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament.”, a mai spus premierul.

 

Așadar, conform propriei declarații, Florin Cîțu a forțat mâna ministerului pentru a salva viețile victimelor. Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă nu a comentat aceste informații.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentDosarul DNA în care sunt interceptați ministrul Drulă și doi liberali are efecte. Florin Cîțu și-a anunțat decizia
Articolul următorPonta îl ia pe Cîțu peste picior. Paralela Petromidia-Colectiv