Vladimir Putin e în situația de a fi eliminat de ai lui, nu de dușmani. Consultantul politic, Miron Mitrea, consideră că Vladimir Putin a avut o poziție foarte slabă la întâlnirea cu președintele Chinei, Xi Jinping, Singurul câștig ar fi fost conducta de gaz transiberian de care Putin a vorbit tot timpul și președintele chinez n-a amintit nicio secundă. Dimpotrivă. S-a dus către Arabia Saudită, China face tot ce poate să evite dependența de Rusia. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii a amintit și schimbul comercial provocator de 5 miliarde de dolari, dar și invitația statelor asiatice din fostul URSS de a vizita China. “Nu am văzut în ultimii 30 de ani o umilire a unei puteri mai mare decât s-a autoumilit Putin în fața Chinei”, a arătat consultantul politic la Realitatea Plus. Miron Mitrea a explicat că relația cu Europa este tratată ca esențială de către China și cel mai bun argument este vizita deja anunțată a presedintelui francez, Emmanuel Macron, și a șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. “Rusia nu mai contează. Este un vasal mic al Chinei. China a obținut statutul de lider în fața țărilor care sunt în război economic cu SUA. Chinezii au preluat conducerea, au luat-o.”, a sintetizat Miron Mitrea ultimele evoluții internaționale: “mare victorie pentru China, mare înfrângere pentru Rusia!”
“Singura întrebare este dacă partea de lume condusă de China va intra într-un război rece. China nu vrea, noi nu vrem, americanii vor!”, a pus consultantul politic în ecuație tendințele geopolitice actuale.
Sursa: Realitatea Din PSD