Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a transmis un mesaj ferm pentru PNL pe tema dublării alocaţiilor şi a creşterilor de pensii şi a afirmat că discursul liberalilor trebuie să se schimbe. 

“Alocaţiile pentru copii nu sunt o pomană. E vorba de un venit de la bugetul statului pentru copiii României. Germania a făcut la fel. A alocat 300 de euro pentru fiecare copil. Deci înseamnă că şi dna Merkel dă pomeni cetăţenilor germani. SUA a alocat 3500 de dolari pentru fiecare familie. Deci dl Trump tot pomeni face. Dacă vorbim de economie, e nevoie de o relansare. Mai multă încredere în economie, mai mult consum şi de ce nu, să sprijinim şi zonele care au nevoie de suport. Şi într-adevăr, familiile cu copii au nevoie de suport, mai ales că 900.000 de copii din România nu au avut acces la educaţie în ultimele trei luni, pentru că nu şi-au permis. 

Ne aflăm într-un astfel de moment nu din cauza Parlamentului. Fac o paranteză, reprezentanţii PNL au încuviinţat şi mărirea pensiilor, nu s-au opus. Suntem în situaţia asta pentru că nu există un plan de relansare economică pentru România, prezentat în Parlament. Poate puteam face lucruri coerente pentru ţară dacă actuala guvernare era dispusă să discute. Ori ei ies zilnic în conferinţe de presă şi atacă opoziţia. Atacurile nu duc la nimic bun şi trebuie să oprim asta.  

Eu cred că trebuie ca premierul să vină cu un plan de relansare. Asta i se şi solicită. Dialogul nu înseamnă să vii să vorbeşti de la pupitrul Parlamentului, ci să lucrezi cu adevărat, astfel încât să avem un consens. Alte ţări fac asta, asta ar trebui să facă şi ai noştri. Unde sunt măsurile pentru a sprijini familiile, IMM-urile? Nu cu împrumuturi, ci cu granturi din bani europeni. Haideţi să nu mai spunem că oamenii primesc pomeni. M-am săturat de acest tip de discurs. Nu este normal!”, a declarat Victor Negrescu la Antena 3. 

Articolul precedentDeputatul PSD Ioan Dîrzu: Orban și Iohannis i-au vândut pe români guvernului de la Budapesta
Articolul următorLia Olguţa Vasilescu, mesaj către userişti: Ce e puişorilor? Aţi uitat cum faceaţi când eram noi la guvernare?