Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decorat câteva zeci de oficiali și ziariști occidentali implicați în susținerea țării sale în fața invaziei ruse. Printre cei decorați se numără Vasile Dîncu, ministrul Apărării, și comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, potrivit decretului oficial.
Dîncu a primit ”Ordinul Prințului Iaroslav cel Înțelept, gradul III”, iar Vălean, ”Ordinul de Merit, gradul III.”
Pe lista personalităților decorate se numără șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și mai mulți comisari europeni, președintele Consiliui European, Charles Michel, precum și miniștri ai Apărării din mai multe state europene.
De remarcat că pe lista persoanelor decorate nu apare nici un oficial maghiar.
România a fost lăudată în repetate rânduri de oficialii ucraineni pentru sprijinul oferit, deși Bucureștiul a adoptat o strategie de comunicare discretă legată de o presupusă susținere militară. În schimb, oficialii români au prezentat pe larg eforturile făcute pentru a-i primi pe refugiații ucraineni și deschiderea Portului Constanța pentru exporturile de mărfuri ucrainene.
Sursa: Realitatea Din PSD